Despre I.L. Caragiale s-a scris mult, enorm. Pe I.L. Caragiale il cunoastem dupa piesele sale intrate deja in constiinta nationala. Lemnul scenei s-a tocit sub pasii actorilor care l-au interpretat. Despre I.L. Caragiale spunem, si acum, dupa mai bine de o suta de ani de la opera sa, ca este mai actual ca niciodata. Saptamana aceasta, actorii Teatrului National din Bucuresti, aflati in specacol pe scena Casei de Cultura din Constanta, au dezvaluit un I.L. Caragiale contemporan.
La ora stabilita pentru inceperea piesei, mai erau oameni care isi cautau, nerabdatori, locurile. Printre ei, profesori universitari sau din ciclul gimnazial, oameni de presa, oameni obisnuiti, pentru care o seara la teatru inseamna mult mai mult decat un banal film american cu impuscaturi si happy-end. Zumzetul salii nu se potolise inca atunci cand pe scena au aparut doua personaje imbracate "casual", in blue-jeans si camasi. Unul era Claudiu Bleont, cel care avea sa fie Rica Venturiano in piesa, iar celalalt era Toma Enache, regizorul care l-a reinventat pe Caragiale si l-a transpus in lumea de azi. Intr-un preludiu "neortodox" al piesei, cei doi au amintit, in aceeasi fraza, de Gigi Becali si I.L. Caragiale, ambii exponenti ai aromanilor. Momentul-cheie al acestei scoateri in evidenta a fost rostirea poeziei inamoratului… Ric Aventuriano (nastrusnic joc de cuvinte), Angel radios, atat in romana, cat si in aromana.
Tehnici teatrale moderne
Si pentru ca Toma Enache este aroman si pentru ca I.L. Caragiale insusi a fost aroman, piesa "O noapte furtunoasa" a fost interpretata, in parte, in aromana. In piesa au aparut, pe alocuri, si expresii in engleza si franceza. Publicul a fost scos din amorteala obisnuita prin implicarea activa in piesa. Rica Venturiano a avut un ajutor de nadejde in persoana unui spectator din primul rand, care a urcat pe scena si a ajutat la mutarea recuzitei. De asemenea, doi copilasi au ajuns in bratele unui Claudiu Bleont dezlantuit, pentru care jocul pe scena pare sa fie una dintre marile bucurii ale vietii. Si ceilalti actori aveau scurte momente de intrare in viata reala, momente in care se opreau pentru a mai face o fotografie cu spectatorii. Umorul improvizat nu a lipsit, o tanara care se intorcea de afara stergandu-se pe maini fiind intrebata de actori daca "a fost bine".
O trupa sudata
Meritul acestui regal teatral apartine trupei de la Teatrul National Bucuresti, formata din Claudiu Bleont (Rica Venturiano), Maria Teslaru (Veta), Alexandru Georgescu (Jupan Dumitrache), Eugen Cristea (Nae Ipingescu), Marcelo Cobzariu (Chiriac), Daniel Nitoi (Spiridon), Dana Pocea (Zita). Ei au reusit sa includa in spectacol chiar si momentele stanjenitoare, ca de exemplu cele in care telefoanele mobile au inceput sa sune.
Realitate… europeana
Caragiale, spuneam, a fost, pe scena constanteana, mai actual ca niciodata. Dovada a stat faptul ca pe scena a aparut, la un moment dat, steagul Uniunii Europene, alaturi de cel romanesc, pentru a simboliza faptul ca, desi ne-am alaturat, de facto, culturii batranului continent, in sangele fiecaruia dintre noi continua sa curga cate putin din Caragiale, balcanicul prin excelenta, care a decis insa sa traiasca, spre sfarsitul vietii, in Berlin.
Bunul-simt
Reactiile la adresa acestui spectacol, la iesirea din sala, au fost impartite. Se puteau auzi voci care laudau curajul regizoral al tanarului Toma Enache si ingeniozitatea interpretativa a actorilor, voci care spuneau, pur si simplu, "mi-a placut" sau oameni care strambau din nas, nemultumiti catarsisul caragialean. Unul dintre ei, profesor de limba romana, nu a gustat deloc faptul ca Rica Venturiano a mimat ca-si face nevoile intr-o galeata. Pentru unii, arta teatrala nu va insemna niciodata mai nimic daca este scoasa din canoanele clasicismului. Pentru altii, principiile aristoteliene ale verosimilului si necesarului sunt suficiente pentru a se putea bucura de un act teatral. Si pentru ca o astfel de piesa nu putea avea alt final, Claudiu Bleont (sau Rica Venturiano?) a iesit pe scena pentru a-si lua la revedere de la spectatorii care paraseau sala in ritmurile muzicii lui Tandarica si a lui Stelu Enache.
