Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a formulat o sesizare la ANPC privind problema apei calde, în care susţine că RADET a încălcat clauzele contractuale care prevăd o anumită temperatură de livrare a apei, iar consumatorii vor fi nevoiţi să achite un serviciu de care nu au beneficiat.
Adresa trimisă de Piedone la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vine după ce mai multe asociaţii de proprietari de pe raza Sectorului 4 nu au beneficiat de apă caldă timp de câteva zile, deşi au facturile achitate la zi.
"Contractul încheiat între asociaţiile de proprietari şi RADET stipulează faptul că temperatura de livrare a apei calde către populaţie la intrarea în imobil trebuie să se încadreze între 55̊ şi 60̊ C. Ori, zile în şir, cetăţenii Sectorului 4 au primit la robinet apă cu mult sub această temperatură! Iar ceea ce este mai grav decât faptul că acestor oameni li s-a refuzat dreptul la o viaţă în condiţii decente şi civilizate, deşi au facturile achitate la zi, este modalitatea de facturare! Şi aceasta, deoarece, pentru toată perioada în care RADET a încălcat clauzele contractuale care prevăd o anumită temperatură de livrare a apei, în baza a ceea ce au înregistrat apometrele, locuitorii Sectorului 4 vor trebui să plătească facturile ca şi cum ar fi consumat apă caldă!", spune edilul Sectorului 4, în sesizarea către ANPC.
Potrivit lui Cristian Popescu Piedone, consumatorii casnici, "pe lângă faptul că nu au beneficiat de drepturile lor legale, cu toate că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, achitând în termenul impus facturile, acum vor fi nevoiţi să plătească pentru un serviciu de care nu au beneficiat".
"Vă solicităm ajutorul, ca Instituţie a Statului responsabilă cu protejarea drepturilor consumatorilor, şi vă rugăm să decideţi în consecinţă, anexând prezentei sesizările înaintate Primăriei Sectorului 4 de asociaţiile de proprietari care au avut de suferit în urma acestei situaţii", mai spune primarul, în sesizare.
Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 nu au mai avut apă caldă începând din 2 octombrie. ELCEN, furnizorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), a explicat că apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.
RADET a anunţat pe site, sâmbătă, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2, 3, 4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către ELCEN.
Începând de marţi, Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată către ELCEN, din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei, Distrigaz anunţând sâmbătă că a reluat furnizarea la parametri normali.
"Creşterea temperaturii se face gradual. În prezent, ELCEN distribuie căldură la parametri optimi, dar intervine consumul la nivel local. Devine o chestiune de timp până consumatorul final va avea acces la apa caldă", a explicat Gabriel Ignat, directorul general al ELCEN.
ELCEN a precizat că a acumulat datorii în valoare de 88 de milioane de lei către Distrigaz, în timp ce are de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula şi penalităţile, pentru energia termică livrată şi neplatită în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014.