Pictori romani de azi la Balcic

Trecusem fara sa dau importanta, pana acum, peste un titlu de expozitie: „Pictori romani de azi la Balcic”. O expozitie de grup in plus, o serie de peisaje in plus, dintr-o parte a Dobrogei indelung frecventata de pictorii si artistii in general interbelici, mi-am spus.

Dar artistul e pe urmele himerei

Privind mai indeaproape ideea „Pictori romani de azi la Balcic”, am vazut insa ca lucrurile nu sunt atat de simple. Traditia interbelica exercita inca o fascinatie deosebita asupra oamenilor din zona artelor plastice. N-as putea spune daca artistii care lucreaza acolo anual se duc pentru a-i reintalni, cumva, „peste mode si timp”, pe Satmari, Cecilia Cutescu Storck, Darascu (iar nu Daratescu, asa cum cu incapatanare il scriu organizatorii taberei), Steriadi, Ghiata, Tonitza, Theodorescu-Sion, Petrascu, Ipolit Strambu, Kimon Loghi si atatia altii. Ei insisi, cei de azi, nu declara asta.
Balcicul a fost, asa cum spune Doina Pauleanu, istoric de arta si directorul Muzeului de Arta din Constanta (bogat impodobit cu Balcicuri interbelice pictate), un fel de moda, la fiecare salon anual aparand mai multe peisaje de-acolo, pana a-i face pe criticii timpului sa exclame „iar Balcic!”. Istoricul de arta Adrian Silvan-Ionescu observa insa ca Balcicul a tinut loc de sud al Frantei pentru pictorii romani, care nu practicasera la timp baia de lumina impresionista. Ca-ntotdeauna, adaug, curentul artistic european a venit tarziu la noi. E drept, Balcicul acelor timpuri nu a fost raiul impresionistilor romani, ci a deschis cumva o pagina de impresionism in opera unor pictori romani, cei mai importanti, care practicau o pictura de alta factura. Ceea ce a acaparat intreaga opera a atator pictori occidentali, francezi mai ales, am numit impresionismul, a constituit un capitol din opera mai multor pictori romani. Curios, dupa cedare, Balcicul nu a devenit un punct de atractie pentru pictorii bulgari. Si nici azi nu este, desi in cladirile anexa ale castelului a functionat mult timp o casa de creatie, iar acum e un centru cultural.

In cautarea Balcicului de altadata

Azi orasul Balcic nu mai are aproape nimic din ceea ce vedem si stim ca avea Balcicul de altadata. Pana prin 1970 se mai pastrau semnele accentuate ale unui Balcic pitoresc, turcesc si tataresc, incapatanandu-se sa ramana un Isarlac incremenit in timp. Azi mai sunt putine cladiri de atunci. In locul lor, comunismul bulgar a sadit cunoscutele blocuri sovietice, prezente si la noi in mii si mii de exemplare triste. Numai dealurile au ramas aceleasi, albe, de calcar, iar izvoarele pe langa care Regina Maria si-a asezat castelul cu minaret mai curg si azi, ca in Lancramul lui Lucian Blaga.
Regina Maria a fost, de altfel, sufletul acelei colonii de artisti, neorganizata de nimeni, doar de ei insisi, „sultana” tatarilor fiind ademenita aici de un pictor: Alexandru Satmari. O viata mondena si artistica a colcait aici, insa foarte putin: de prin 1925 si pana la cedarea Cadrilaterului, in 1940. Urmele acesteia se regasesc intai si intai in atatea tablouri ale unor pictori celebri, dar si in jurnale de scriitori, precum acela al lui Mihail Sebastian. (Acesta din urma noteaza ca venea la Balcic cu avionul.)
Redescoperirea unui Balcic himeric este ceea ce urmareste EliteArt Club UNESCO, organizand anual, din 2004 incoace, o tabara de pictura la care au participat, in 2004, Gabriela Draghici, Ion Draghici, Cristina Ilias, Marilena Murariu (cea care a avut ideea), Virgiliu Parghel, Luca Puscasu, in 2005: Marcel Chitac, Serbana Dragoescu, Silvia Cambir, Marilena Murariu, Emanoil Mazilu, Minu Movila, Mihai Sarbulescu, Dan Palade, Ilie Boca. Lucrarile acestora se pot vedea in Muzeul de Arta din Constanta, unde Doina Pauleanu le-a consacrat un spatiu special.

Tricolorul romanesc la restaurante bulgaresti

Cum cobori pe aleea-bazar spre castel („dvoreta”), te izbeste prezenta mai multor drapele romanesti, arborate la cateva restaurante care, de asemenea, te invita in limba romana, sa intri. Primul gand care-ti vine: si cat tapaj s-a facut pentru tricolorul maghiar arborat cateva ore in vreun oras transilvan! De altfel insusi faptul ca autoritatile bulgare permit aceasta manifestare artistica romaneasca pe un teritoriu care a apartinut candva Romaniei este o dovada de deschidere. Sau un semn de compatibilitate cu Uniunea Europeana. Multe altele nu se vad chiar la tot pasul.

Coasta de Argint si pictorii de azi

Seria a treia a taberei de la Balcic mai era inca acolo, in amplele gradini ale castelului Reginei Maria, cand am ajuns eu acolo, impreuna cu alti ziaristi, saptamana trecuta. Tocmai isi terminau, ca sa zic asa, misiunea. Anul acesta au fost la Balcic: Angela Tomaselli, Manolescu Nita Ioan, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Felix Lupu, Larisa Astreyn, Mihai Tarus, Tudor Mitroi, Alexandru Andronache. Doamna Mihaela Dragomir, presedinte al EliteArt Club UNESCO a declarat: „Ne dorim ca proiectul sa se dezvolte si sa aducem mereu mai mult din ceea ce a reprezentat Balcicul pentru artistii interbelici.” Dar acest lucru e cu neputinta, nici Balcicul si nici pictorii nemaifiind ceea ce erau in perioada interbelica. E, insa, cu putinta altceva: o recuperare spirituala a unui spatiu foarte apropiat de Romania, care a facut scurt timp parte din istoria noastra si care poate genera alte opere de arta, de factura cu totul deosebita, asa cum declara la intalnirea cu presa unul dintre participantii de azi, Tudor Mitroi. Artist preocupat de harti, Tudor Mitroi a avut posibilitatea sa-si aplice obsesia asupra unui alt spatiu, asa cum si cei care n-au spus asta vor fi facut. „Cerul il schimbi, nu sufletul, marea trecand-o” (am citat din memorie, deci, poate, inexact) spunea Eminescu. Or, cerul de la Balcic a favorizat atatea lucrari remarcabile de arta, incat noua incercare, provocata de un club UNESCO si de o agentie de turism, poate fi benefica. La toamna, o noua expozitie va vorbi despre asta mai exact.
Candva, poate, cineva o sa scoata un album cu acest titlu, corespondentul celui semnat de Doina Pauleanu, despre artistii interbelici care au pictat Balcicul, ignorand foarte des marea si aplecandu-se mai ales asupra pitorescului caselor si figurilor omenesti sau a luminii arbotoare reflectate de dealurile de calcar de deasupra acestui oras-album, cum il porecleste chiar organizatorul noii serii, Elite Art Club UNESCO.