25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPictor din Suceava, fost profesor, găsit mort în casă. Nu este exclusă...

Pictor din Suceava, fost profesor, găsit mort în casă. Nu este exclusă varianta unei crime

Un pictor din Suceava, fost profesor la „Liceul de Arte” din municipiu, a fost găsit mort în locuinţa sa, informează Mediafax.

Una dintre ipoteze este aceea că bărbatul ar fi fost ucis.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, sâmbătă după-amiază, bărbatul, Cornel Dan, în vârstă de 65 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din cartierul George Enescu din Suceava.

El a precizat că uşa apartamentului era închisă, dar nu încuiată şi că trupul neînsufleţit a fost găsit pe pat, iar bărbatul avea un bandaj la cap.

Cazul este cercetat de un procuror criminalist şi este aşteptat rezultatul necropsiei pentru stabilirea cauzei morţii, nefiind exlusă varianta ca bărbatul să fi fost ucis.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava a precizat că bărbatul obişnuia să consume băuturi alcoolice şi era văzut frecvent în compania unor persoane fără adăpost, pe care le lua în locuinţa sa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă