Piaţa neagră a ţigaretelor a urcat la 15,7% în luna iulie, conform datelor companiei de cercetare Novel, comparativ cu 11,8% în luna mai, aceasta fiind prima creştere semnificativă după trendul continuu descendent înregistrat anul trecut şi în prima parte a anului 2011, potrivit Mediafax.
În ianuarie 2010, contrabanda a atins un maxim istoric de 36,2%, consecinţă a creşterilor masive ale accizei la ţigarete.
Ulterior, comerţul ilegal cu ţigarete a intrat pe un trend descendent şi s-a situat la 22,5% din piaţă în luna ianuarie a acestui an, pentru ca în martie să coboare sub 15%.
Reducerea comerţului ilicit cu ţigarete s-a datorat eforturilor autoritaţilor, precum şi schimbarilor legislative. De asemenea, la reducerea fenomenului a contribuit şi colaborarea dintre autorităţile statului şi industria tutunului.
„Deocamdată, piaţa neagră se încadrează în limitele normalului, nivelul fiind comparabil cu cel din alte ţări europene, cu toate ca vorbim despre o creştere de aproape patru puncte procentuale, în numai doua luni. Cauzele pot fi multiple şi necesită o analiza serioasă: sezonalitatea, aşteptările cu privire la accize, scăderea preţurilor practicate pe piaţa neagră, în paralel cu creşterea preţurilor legale şi, de ce nu, demotivarea celor chemaţi să aplice legea, ca urmare a scăderii salariilor şi a proceselor de restructurare din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor”, a declarat, într-un comunicat, Gilda Lazăr, director corporate affairs&communications la JTI Romania.
Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs la BAT Romania, subliniază că un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă reprezintă încasări suplimentare la bugetul de stat de peste 30 milioane de euro.