19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPetreceţi vacanţa acasă

Petreceţi vacanţa acasă

 Anul acesta nu puteţi pleca în concediu, dar puteţi compensa acest lucru petrecând vacanţa acasă şi bucurându-vă din plin de piscina pe care tocmai v-aţi construit-o şi de grădina amenajată. Dar ca bucuria să fie deplină, trebuie să aveţi grijă la întreţinerea piscinei, precum şi la continuarea amenajării, decorării şi în special a irigării grădinii. Noi vă prezentăm mai multe idei şi ponturi pentru ca vacanţa să fie frumoasă.

Piscina, grădina şi ţânţarii. Astfel pot fi rezumate ideile pe care trebuie să se concentreze în această vară călduroasă cei care au curte.

Pe parcursul utilizării piscinei este obligatoriu nevoie de tratarea apei, deoarece în ea se vor dezvolta bacterii, alge, vor exista substanţe preluate de pe corpul înotătorilor (transpiraţie, creme, grăsime a pielii şi poate chiar urină, dacă aveţi şi ceva micuţi ce iubesc bălăceala).

Tratarea are drept scop distrugerea microorganismelor şi bacteriilor din piscină şi menţinerea unui pH corespunzător, putându-se face manual,
semiautomat sau automat.

Cea mai des folosită metodă pentru piscinele familiale este tratarea cu clor care distruge bacteriile, ciupercile, algele, resturile organice introduse în apă de către cei care o folosesc sau care intră din mediul înconjurător. În plus, persistă în apă pentru mai mult timp, însă irită pielea şi ochii.

Ca şi clorul, bromul este un dezinfectant puternic şi un algicid foarte bun. Distruge bacteriile, viruşii, ciupercile, deşeurile organice aduse de către înotători sau din mediu, nu irită pielea şi nu are miros, poate fi folosit în SPA-uri, însă este o soluţie scumpă.

Datorită avantajelor economice şi ecologice, dezinfectarea UV suplimentară are avantaje economice şi ecologice, germenii şi microorganismele periculoase fiind eliminate sau inactivate printr-un procedeu fizic, cu lumină ultravioletă. În piscină mai este necesară doar o dezinfectare chimică minimă.

Ozonul este o opţiune de dezin-fectare ecologică şi în acelaşi timp una dintre cele mai cunoscute şi eficiente soluţii folosite pentru îngrijirea apei piscinelor.

După reacţia sa cu materiile organice şi bacteriile, se descompune din nou în oxigen. Intervin eficient asupra mai multor categorii de alge.

Irigarea eficientă

 Modul în care udaţi plantele diferă de diversitatea lor, de dimensiunile grădinii şi, nu în ultimul rând, de bugetul pe care-l aveţi la dispoziţie. Pentru acest lucru aveţi la îndemână o mulţime de metode, din care o puteţi alege pe cea care vi se pare cea mai eficientă.

Amplasaţi în grădină, din loc în loc, găleţi sau alte recipiente mari, ale căror funduri au fost perforate fin. Um-pleţi-le cu ajutorul unui furtun şi lăsaţi apa să se scurgă treptat în sol.

Udaţi din abundenţă stratul de mulci pe care l-aţi aşezat, în prealabil, la rădăcina plantelor. Acesta, pe lângă alte calităţi, asigură con-ser-varea apei şi ţine temperatura solului la o cotă mai scăzută în perioada toridă, împiedicând dezvoltarea buruienilor.

Stratul de mulci trebuie să aibă o grosime de 7-10 cm. Mulciul pe bază de frunze este indicat pentru plantele erbacee, în timp ce mulciul lemnos este mai adecvat arborilor şi arbuştilor.

Montaţi burlane speciale şi recipiente de colectare a apei de ploaie pe acoperişuri. Această apă este redirecţionată spre gazon sau spre insulele de flori şi arbuşti.

Cumpăraţi-vă din magazinele de bricolaj sau construiţi singuri un butoi pentru colectarea apei de ploaie. Acestea au o capacitate de 250 l şi dacă le achiziţionaţi din magazinele de specialitate, sunt dotate cu opţiuni împotriva ţânţarilor şi de protecţie pentru copii. Au cep şi furtun care vă vor ajuta să le folosiţi ca pe un sistem de irigaţii eficient. Pentru a colecta o cantitate mai mare de apă de ploa-ie puteţi monta recipiente subterane.  Siste-mul de furtunuri poroase cu emiţătoare de scurgere care asigură irigarea prin picurare este o metodă eficientă, care vă va ajuta să faceţi o economie de până la 75% la consumul de apă folosită pentru udarea grădinii. Este ceva mai costisitor şi, pentru montarea lui veţi avea nevoie de sprijinul unui specialist. 

Lăsaţi resturile rezultate din tunderea gazonului pe locul lor, pentru că acestea sunt 90% apă şi, în acelaşi timp, asigură un strat protector pentru umezeala solului. În plus, în perioadele calde lăsaţi firul ierbii la o înălţime minimă de 7 cm, pentru că astfel solul va fi umbrit, reducându-se căldura şi evaporarea.

Renunţaţi la fertilizarea plantelor pe perioadele caniculare, pentru că îngrăşămintele vor duce la dezvoltarea unor plante noi care, la rândul lor, vor consuma apă în defavoarea vegetaţiei mature. În plus, când este foarte cald, plantele încetează să se mai dezvolte intrând într-un proces asemănător hibernării, nemaiavând atât de multă nevoie de stimulenţi.

Folosiţi o stropitoare pentru a uda givecele cu flori, dar şi plantele din grădină care au o nevoie suplimentară de apă faţă de gazon. În acest caz, testaţi solul cu degetul până la o adâncime de 2 cm. Plantele iubitoare de umezeală au nevoie de apă imediat ce suprafaţa solului s-a uscat. Pentru celelalte, lăsaţi pământul să se usuce  şi în profunzime înainte de a uda din nou.

Dacă nu aveţi prea mult timp pentru a îngriji grădina, dispuneţi de un buget substanţial şi de o grădină cu dimensiuni generoase, sistemul centralizat sau cel mecanic sunt cele mai inspirate alegeri. Cele mai comode şi complete sunt sistemele de irigare prin aspersie, cu comandă şi senzor de ploaie ce previne risipa.

Sistemul subteran de irigare trebuie montat înainte de a începe amenajarea grădinii şi este una dintre cele mai eficiente metode pentru că previne evaporarea apei, udarea putându-se realiza indiferent de ora din zi sau din noapte.

Cum alungăm insectele şi animalele nedorite

 Indiferent de cât de mari sau de mici sunt curtea şi casa, problema insectelor sau a animalelor care vă invadează spaţiul este de cele mai multe ori una spinoasă. De cele mai multe ori apariţia acestor neplăceri nu este neapărat legată de cât de bine sau des faceţi curăţenie, ci mai degrabă de unele trucuri pe care trebuie să le ştiţi şi să le folosiţi.

Insectele şi animalele nedorite pot fi ţinute la distanţă de grădină dacă respectaţi câteva reguli simple.

Îngrijiţi spaţiile verzi şi nu lăsaţi vegetaţia să se dezvolte excesiv în jurul casei, pentru că aici îşi vor face imediat culcuş ţânţarii, păianjenii, alte insecte nedorite şi chiar rozătoarele şi reptilele de mici dimensiuni. Verificaţi atent şi cu regularitate ca sub tufe să nu existe cuiburi şi făceţi perio-dic dezinsecţie şi deratizare cu substan-ţe inofensive pentru sănătate. În acelaşi timp, aveţi grijă să strângeţi frunzele moarte de pe sol, pentru a nu permite formarea unor zone propice înfiinţării unor ascunzători.

Scăpaţi de umezeala din jurul ca-sei şi de acumulările de apă, în-trucât acestea atrag ţânţarii. Asiguraţi-vă că grădina nu este udată în exces şi că apa de ploaie se va scurge în sistemul de canalizare imediat după oprirea precipitaţiilor.

Menţineţi subsolul casei şi magaziile curate, aerisite, şi lăsaţi lumina naturală să intre în aceste spaţii, întrucât în caz contrar acestea se vor transforma în ascunzători perfecte pentru insecte şi pentru animalele nedorite.

Seara, folosiţi spirale parfumate în zonele în care petreceţi timp în aer liber (terase, foişoare etc.). Pentru serile petrecute în aer liber sunt eficiente şi substanţele care se aplică direct pe piele, în zonele neacoperite de haine. Pentru a menţine insectele în afara casei, asiguraţi-vă că geamurile şi intrările sunt protejate cu plase speciale. Dacă totuşi au pătruns în casă, insectele pot fi stârpite cu pastile speciale care se conectează la un aparat electric, prin uleiuri parfumate sau sprayuri. Gândacii se ţin la distanţă spălând pe jos cu substanţe nontoxice speciale pentru eradicarea lor.

Sistemul cu ultrasunete este cel care va ţine la distanţă atât insec-tele, cât şi animalele nedorite. Acestea sunt de intensităţi diferite, în funcţie de zona pe care doriţi să o protejaţi, şi se conectează la o priză sau la un acumulator.

Pen-tru serile în aer liber, evitaţi să folosiţi parfumuri cu mirosuri dulci, florale sau exotice, deoarece acestea atrag ţânţarii.

Nu lăsaţi niciodată resturi de mân–care sau pete dulci pe masa de pe terasă sau în jurul casei pentru că se vor transforma într-o atracţie pentru muşte, alte insecte şi chiar pentru animalele nedorite.

Un bun remediu natural pentru a scăpa de furnici este să aşezaţi cuişoare întregi în toate colţuirile casei. Dacă acestea însă s-au instalat deja în locuinţă, puteţi spăla podeaua şi dulapurile cu oţet, mai ales acolo unde păstraţi alimente-le. La rândul lor, moliile nu prea agreează dulapurile şi spaţiile bine aerisite. Apoi, ca şi furnicile ele de–vin o ameninţare pentru casă doar dacă au acces la alimente. Aşa că sigilaţi bine sursele de hrană, dacă aveţi de-a face cu această problemă. Printre trucurile pe care le puteţi folosi împotriva moliilor este să curăţaţi şi să dezinfectaţi dulapurile cu clor, apoi să agăţaţi săculeţi cu ierburi aromate (dafin, busuioc, cuişoare, eucalipt, lavandă sau mentă) ale căror mirosuri nu prea o să le convină împricinatelor.

Cei mai păcătoşi şi greu de combătut sunt însă gândacii de bucătărie, care sunt atraşi mai ales de umezeală, motiv pentru care indicat ar fi să nu udaţi prea tare podeaua atunci când o spălaţi. Pe lângă aceasta, şi vasele lăsate nespălate sau alimentele nesigilate pot fi surse de atracţie pentru gândaci. O soluţie la îndemână este să amestecaţi 100 ml de apă cu o lingură de acid boric, cu care să umeziţi bucăţele de pâine, pe care să le puneţi apoi în diferite locuri din casă pe unde pot circula aceste insecte. În felul asta vor dispărea. Totodată, soluţia nu are un miros neplăcut, în comparaţie cu produsele clasice.

În dressing sau în dulapurile cu haine evitaţi să folosiţi binecunoscuta naftalină pentru protejarea hainelor de molii, deoarcece este posibil ca otrava pe care o conţine aceasta să se transmită la oameni, cauzând probleme de sănătate.

Împotriva muştelor creşteţi pe pervazul ferestrei busuioc, roşii sau ricin. De asemenea, le ţine la distanţă şi mirosul de levănţică sau mentă atârnată prin casă. O soluţie la îndemână este să ţineţi în cameră un recipient mic cu ulei de cuişoare sau să aşezaţi pe balcon sau la intrarea în casă jardiniere cu muşcate, iar în camere să stropiti cu esenţă de lămâie.

Înainte de a folosi măsuri extreme de alungare a insectelor şi animalelor nedorite ar fi bine să încercaţi metodele alternative şi ecologice, care să nu afecteze mediul înconjurător sau să le facă rău.  

 

 

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă