In mai multe studii referitoare la populatie, cercetatorii de la Centrul de Cercetari Demografice „Vladimir Trebici” prezinta nu numai tendinta demografica a tarii noastre, dar si evolutia formei sociale traditionale de convietuire a adultilor. Potrivit studiilor, ceremonia casatoriei are loc in special la oras si din ce in ce mai rar la sat. Cat priveste formarea unei familii prin oficierea casatoriei, se observa o amanare a evenimentului, tinerii preferand celibatul sau viata in doi, dar fara acte. Divortul este un alt fenomen analizat de cercetatori. Specialistii remarca o rata mai mare a divorturilor in mediul urban decat in cel rural. Se constata ca stabilitatea familiei se mentine din ce in ce mai greu, divorturile aparand cel mai des in primii ani de casatorie: dupa un an in cuplurile fara copii si in primii patru ani in cele cu un copil. In anul 2004, raportul intre divorturile pronuntate si casatoriile incheiate a fost de unu la patru. Se mai observa ca de la an la an creste si varsta sotilor decisi sa treaca pragul tribunalului. Pana in 1989, varsta majoritatii barbatilor la data divortului era intre 36 si 37 de ani, iar a femeilor intre 33 si 34 de ani. In ultimii doi ani s-a inregistrat insa o crestere cu unu-doi ani a varstei celor care apeleaza la instanta sa-si imparta tigaile si bibelourile primite la nunta.
Vai de cei care nu si-au luat matusi…
Concubinaj, nunti, divorturi, dar toate trec si vine batranetea cu „haine grele”. Prognoze sumbre: pentru perioada 2021-2031 se va inregistra o scadere a bugetului repartizat pentru pensii, din cauza numarului mic de salariati. Incepe sa apara segmentul in crestere al celor care nu au asigurare de pensie pentru ca au fost someri pe perioade indelungate sau au lucrat la negru in tara sau in strainatate. Pentru perioada 2031-2054, intre 2 si 3 milioane de persoane in varsta nu vor avea pensie. Ei vor fi o povara pentru bugetul statului, care va trebui sa le ofere venitul minim garantat. In acelasi timp va aparea o polarizare a pensiilor prin cresterea numarului de beneficiari de pensii private si a cuantumului acestora. Multi dintre romani, in lipsa ajutoarelor din partea copiilor sau a matusilor bogate, vor fi obligati sa lucreze pana la varste inaintate pentru a se intretine. Iar despre pensionarii de la CAP se va vorbi din ce in ce mai putin dupa anul 2010, aproape deloc incepand cu anul 2020.
Scoala nu se mai face. Locul 33 din 35 posibile
Evolutia demografica si nivelul de instruire din Romania sunt monitorizate si de institutele de cercetari si statistica ale Uniunii Europene. Raportul EUROSTAT, publicat recent, arata ca pana in anul 2051 inca 500.000 de romani se vor inscrie in categoria emigrantilor. Numarul copiilor de varste 0-14 ani se va reduce de la 3,5 milioane in prezent la 2,1 milioane. Raportul contrazice mitul referitor la inflatia de romani licentiati. Romania se afla pe locul 33 pe lista celor 35 de tari care au facut obiectul studiului cercetatorilor europeni. S-a mai constatat ca, fata de numarul de locuitori, in Romania nu sunt suficiente universitati, desi nu extinderea centrelor universitare ne-ar propulsa pe un loc mai bun, ci numarul persoanelor bine instruite. Calitatea slaba a pregatirii in invatamantul preuniversitar si universitar ramane in continuare un motiv de ingrijorare.