19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPeste 20 de firme inchise de Garda Financiara Constanta

Peste 20 de firme inchise de Garda Financiara Constanta

» Comisarii Garzii Financiare au suspendat, in luna mai, activitatea a 24 de societati comerciale.

» Majoritatea neregulilor constatate au vizat nedotarea sau nefolosirea caselor de marcat.

Comisarii garzii financiare au suspendat, in luna mai, activitatea a 24 de societati comerciale. Potrivit directorului coordonator Cristian Radu, 22 dintre acestea au fost suspendate pentru nedotarea si/sau neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, iar restul de doua pentru incalcari ale prevederilor legale privind comercializarea tigarilor si a produselor din tutun nemarcate sau marcate necorespunzator, precum si a alcoolului si a bauturilor alcoolice fara banderole. "Cu aceasta ocazie s-au confiscat 63 pachete tigari si 69 litri alcool. Amezile aplicate au fost in suma de  216.000 lei", a precizat Cristian Radu. Garda Financiara a continuat si verificarile in ceea ce priveste comertul cu cereale. In urma acestora s-a constat ca SC Atlas Lil 2008 SRL, cu sediul social in localitatea Cuza Voda, a achizitionat in cursul anului 2008 din spatiul intracomunitar produse agricole (orz, rapita, grau).

 

Intrucat societatea nu functioneaza la sediul social declarat, neexistand posibilitatea verificarii inregistrarii operatiunilor in evidenta financiar–contabila, s-a prezumat ca prejudiciul produs bugetului de stat este de 221.983 lei. Un alt caz a fost inregistrat la SC Alina Star SRL din Constanta, care a achizitionat materiale de constructii de la o societate din Braila, in valoare de 2.140.539 lei. Societatea nu functioneaza la sediul social declarat, astfel incat evidenta financiar – contabila nu a putut fi verificata. Garda Financiara a controlat si SC Metronom SRL, cu sediul social in Constanta, care a comercializat cereale fara a avea documente legale de provenienta, furnizorii acesteia fiind societati comerciale radiate sau lichidate. Controlul s-a finalizat prin confiscarea sumei de 2.297.532 lei si aplicarea amenzii de 30.000 lei.

» Comisarii Garzii Financiare au monitorizat in permanenta punctele de trecere a frontierei Negru Voda si Vama Veche. La punctul de trecere a frontierei Negru Voda, un mijloc de transport incarcat cu lemne de foc (salcam) a prezentat documente de provenienta emise de o firma din Bulgaria catre o societate din Medgidia. Intrucat societatea din Medgidia nu recunoaste tranzactiile comerciale derulate cu parteneri din Bulgaria, pe timpul transportului neexistand delegati din partea firmei, singurul reprezentant fiind soferul bulgar al firmei transportatoare, pana la finalizarea verificarilor s-a luat masura indisponibilizarii cantitatii de 24.790 kg lemne de foc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă