Peste 20 de elevi de la Şcoala I. L. Caragiale din Piteşti rămân internaţi, miercuri, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, au anunţat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Argeș, citați de Agerpres.
În secţiile Spitalului de Pediatrie Piteşti au rămas internaţi 17 copii, alţi şase fiind internaţi la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă. De asemenea, la Compartimentul Primiri Urgenţe al Spitalului de Pediatrie Piteşti se află un caz sub observaţie.
La Spitalul de Pediatrie Piteşti s-au prezentat în ultimele zile peste 40 de pacienţi, iar unul a fost dus de părinţi direct la Spitalul Matei Balş din Bucureşti. În şapte cazuri părinţii au refuzat internarea, în alte două cazuri au cerut transferul la unităţi medicale din Bucureşti, iar şapte copii sunt trataţi la domiciliu.
Zeci de copii care prezentau simptome de toxiinfecţie alimentară, toţi elevi ai Şcolii I.L. Caragiale înscrişi într-un program de tip after-school, s-au prezentat la unităţile medicale din Piteşti după ce au mâncat la cantina care deserveşte unitatea de învăţământ, la o parte dintre pacienţi fiind confirmată prezenţa adenovirusului.
Pentru a putea face faţă numărului mare de pacienţi, conducerea Spitalului de Pediatrie Piteşti a luat o serie de măsuri de reorganizare a activităţii.
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a deschis o anchetă epidemiologică în acest caz, fiind recoltate probe de la cantina deţinută de o societate privată. De asemenea, personalul care pregăteşte şi serveşte masa la cantină care deserveşte s-a prezentat la DSP Argeş pentru efectuarea coproculturilor.
La rândul său, inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu a anunţat că toate cantinele care deservesc unităţi de învăţământ din judeţul Argeş vor fi verificate în această săptămână. O altă măsură decisă de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş a fost suspendarea temporară a programului after-school de la şcoala unde au apărut cazurile de toxiinfecţie alimentară.