A mai rămas puţin timp până când cardul de sănătate va deveni obligatoriu, motiv pentru care şi constănţenii care au constatat că au cardurile blocate se prezintă la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru -a-şi rezolva problema.
Directorul CJAS, Dragoş Poteleanu, spune că, dacă în luna mai a acestui an aproximativ 200 de persoane se adresau zilnic Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru că aveau cardurile blocate, în prezent maximum 20 de persoane care se confruntă cu această situaţie se prezintă la CJAS pentru rezolvarea erorilor de tipărire. Pe de altă parte, există încă carduri inactive deoarece posesorii nu s-au prezentat la medicul de familie sau la alt furnizor pentru a le activa. Tot la Constanţa au fost refuzate, din diverse motive, 76 de carduri de sănătate.
Până la 25 august au fost activate 305.190 de carduri şi urmează să fie distribuite prin poştă, în perioada imediat următoare, din cele care nu au fost tipărite până acum, 22.713 de carduri.
Cei care au pierdut, deteriorat sau cei cărora li s-a furat cardul de sănătate vor achita o contravaloare de 15,5 lei.
Devine obligatoriu
Începând cu 1 septembrie, serviciile medicale în sistemul public de sănătate vor fi acordate asiguraților cu vârsta de peste 18 ani în baza cardului național de sănătate. Elevii şi studenţii până în 26 de ani nu au nevoie de card de sănătate, potrivit legii.
CJAS Constanța a distribuit până acum peste 300.000 de carduri