25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPeste 150 de sindicalişti protestează la MMFPS, Sulfina Barbu spune că îi...

Peste 150 de sindicalişti protestează la MMFPS, Sulfina Barbu spune că îi aşteaptă cu propuneri

Peste 150 de sindicalişti de la „Cartel Alfa” şi BNS protestează, miercuri, la sediul Ministerului Muncii, nemulţumiţi că nu au fost încheiate negocierile privind stabilirea sectoarelor de activitate, ministrul Sulfina Barbu spunând că îi aşteaptă cu propuneri, pe care să le discute împreună, potrivit Mediafax.

Protestul a început miercuri dimineaţă, cu puţin timp după ce la Ministerul Muncii au venit fostul ministru al Muncii, deputatul Ioan Botiş, şi alţi membri ai Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că termenul privind stabilirea sectoarelor de activitate a expirat, însă nu a existat o hotărârea de guvern în acest sens.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că în lipsa acestui act normativ se distruge definitiv instituţia negocierilor colective şi că practic toate negocierile care îi vizează pe salariaţi se poartă doar cu reprezentanţii patronatului.

„Îmi doresc ca noul ministru să fie deschis dialogului social. Am înţeles că discută cu domnul Botiş şi credem că dacă îşi va lua consilier precum fostul ministru, soluţiile nu vor fi cele mai corecte”, a spus liderul BNS.

Preşedintele Confederaţiei Naţional Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a precizat că Guvernul este prima instanţă care nu respectă legea, pentru că potrivit acesteia a existat un termen de 60 de zile în care ar fi trebuit încheiate negocierile.

„Federaţiile sindicale nu-şi mai pot lua reprezentativitate pentru a putea negocia, deci este o formă de bloca negocierea oricărui contract colectiv”, a declarat Hossu.

Liderul „Cartel Alfa” a spus că noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, nu este luată prin surprindere de protestul sindicatelor, întrucât a fost contactată telefonic încă de sâmbătă pentru a fi avertizată că s-a făcut o solicitarea scrisă la Ministerul Muncii în urmă cu zece zile privind încheierea acestor negocieri dar nu s-a primit niciun răspuns.

Hossu a precizat că speră ca şi celelalte confederaţii sindicale să se alăture protestelor.

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a plecat din minister fără a discuta cu sindicaliştii, precizând că miercuri este desemnat secretarul de stat Valentin Mocanu să poarte aceste discuţii.

„Suntem obişnuiţi odată cu începerea toamnei să înceapă şi protestele sindicale. Vom discuta cu ei, suntem deschişi, însă astăzi domnul Mocanu va discuta cu ei. Mâine am disponibilitatea să discut şi eu”, a declarat ministrul Muncii.

În timpul declaraţiilor sale, sindicaliştii scandau „Hoţii!”, ministrul Sulfina Barbu precizând că libertatea de exprimare este un drept asigurat tuturor cetăţenilor.

Ea a mai spus că doreşte să reînceapă dialogul social şi a dat asigurări că aşteaptă din partea sindicatelor soluţii privind crearea de noi locuri de muncă şi că toate soluţiile pe care le va primi vor fi luate în discuţie la nivelul guvernamental.

La ora transmiterii acestei ştiri, Bogdan Hossu şi vicepreşedintele BNS Ion Pisc sunt în Ministerul Muncii, unde discută cu secretarul de stat Valentin Mocanu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă