Ieri, cateva sute de studenti bucuresteni s-au sculat mai devreme, asa ca la 8.30 sala de festivitati a Academiei de Sport se dovedise a fi neincapatoare. Aici a avut loc Bursa locurilor de munca pentru studenti, organizata de Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca. Tinerii, in majoritate din anii terminali ai facultatilor, au venit cu mai multe CV-uri, pe care le lasau la standurile ofertantilor. Au participat 103 agenti economici, cu 1.455 de locuri de munca. Si cei care nu erau studenti au putut opta pentru mai multe meserii, dar – din cei 670 de participanti – doar 60 nu erau studenti.
Dumitru Pelican, director executiv al AMOFM, a declarat ca agentia a mai organizat in anii anteriori doua burse similare, in 2003 si 2004, oferta, dar si participarea fiind constante. „Firmele sunt deosebit de interesate sa angajeze absolventi de facultati deoarece, prin modificarea legislatiei, acestia primesc, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent de invatamant secundar superior sau postliceal, cate 1,2 salarii de baza minime brute pe tara, iar pentru fiecare absolvent de invatamant superior – 1,5 salarii de baza minime brute”, a precizat directorul Pelican. Acesta a adaugat ca astfel se explica numarul mic de someri din randul absolventilor. Doar in intervalul ianuarie-iunie 2005 au fost incheiate conventii pentru angajarea a 530 de absolventi de facultate si 227 cu studii postliceale. Angajatorii sunt obligati, insa, sa mentina raporturile de munca sau de serviciu ale absolventilor cel putin trei ani de la data incheierii conventiei cu AMOFM. Patronii care, dupa expirarea perioadei de trei ani, mentin raporturile de munca sau de serviciu primesc, pentru fiecare an de continuare, un ajutor financiar egal cu suma aferenta contributiilor sociale datorate de angajator pentru aceste persoane si virate conform legii. Banii se acorda din bugetul de somaj.
Studentii prezenti la Bursa locurilor de munca au putut afla, prin intermediul specialistilor AMOFM, al pliantelor puse la dispozitia acestora ca din bugetul de somaj se pot obtine si credite deosebit de avantajoase. Astfel, persoanele in varsta de pana la 30 de ani care au statut de student pentru prima data si urmeaza studiile la cursurile de zi la o institutie de invatamant superior de stat sau particular, autorizata sau acreditata, beneficiaza de credite in conditii avantajoase. Dobanda perceputa pentru credite ce se acorda studentilor care infiinteaza si dezvolta intreprinderi mici si mijlocii, unitati cooperatiste, asociatii familiale sau care desfasoara independent o activitate economica, in calitate de persoana fizica autorizata, reprezinta 25% din dobanda de referinta a BNR. Creditul se acorda proportional cu numarul posturilor nou-create, iar suma alocata pentru fiecare loc de munca nou-creat este de 100 de milioane de lei. Ieri, insa, studentii si absolventii erau mult mai interesati de un job.
Am consemnat si cateva opinii ale participantilor: Georgiana, studenta anul IV ASE: „Mi-am lasat cateva CV-uri la angajatori, dar nu prea cred ca voi fi sunata. Nu am gasit oferte care sa ma intereseze, erau mai mult pentru ingineri. Eu sunt la Management”. Costin, student Istorie: „Cu facultatea noastra, nu stiu unde voi gasi o slujba. Poate profesor la o scoala generala. As vrea sa lucrez in presa si am gasit o oferta la Antena 1, care are un stand la Bursa locurilor de munca”. Elena, studenta Asistenta sociala: „Eu sunt din Constanta, dar vreau sa raman in Bucuresti, fiindca ofertele sunt incomparabile. Am gasit ceva interesant – receptionera la o renumita firma auto. As vrea totusi sa-mi gasesc un loc de munca la o televiziune. Cum as putea insa sa aflu cand mai sunt burse ale locurilor de munca? Este un prilej bun sa discuti cu reprezentantii firmelor si sa afli care sunt cerintele posturilor. Ca iti lasi CV-ul si nu te mai cauta nimeni este o alta poveste…” La intrarea la Bursa locurilor de munca, pe langa pliantele cu informatii utile ale Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca, studentii primeau si primul numar gratuit al unui ziar realizat de un grup de tineri absolventi, intitulat „Ziarul de Joburi”.