22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPesimism: 66% dintre români cred că 2011 va fi mai rău decât...

Pesimism: 66% dintre români cred că 2011 va fi mai rău decât 2010

Aproape jumătate dintre români spun că 2010 a fost un an rău şi nu sunt optimişti nici pentru 2011. Potrivit unui studiu al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), citat de Realitatea.net 66% dintre români cred că anul acesta va fi mai rău decât cel care s-a încheiat.

Cercetarea a fost realizată în perioada 7 – 20 decembrie 2010 pe un eşantion de 1287 de persoane de peste 18 ani.

Românii se declară, în general, nemulţumiti de felul în care trăiesc. 45% sintre cei chestionaţi spun că nu sunt deloc mulţumiţi de modul lor de viaţă, iar 37% nu prea sunt mulţumiţi. Doar 16% sunt destul de mulţumiţi, în timp ce un procent nesemnificativ, 3%, se declară foarte mulţumiţi de felul în care trăiesc.

Cum a fost 2010

În ceea ce priveşte bilanţul anului care tocmai s-a încheiat, aproape jumătate dintre români (48%) spun că 2010 a fost un an rău. 32% dintre respondenţi spun că anul trecut a fost nici bun, nici rău, iar 18% – că a fost bun.

Comparativ cu 2009, 80% dintre români consideră că 2010 a fost mai prost. 15% spun că a fost la fel, iar 5% apreciază că anul trecut a fost mai bun decât cel precedent.

Cea mai mare îngrijorarea a românilor în 2010 a fost legată de nesiguranţa locului de muncă (26%), reducerea veniturilor (22%) şi creşterea preţurilor (18%). Alte îngrijorări au fost legate de frica de boală (14%), lipsa de perspectivă (13%) şi singurătate (4%).

Cum va fi 2011

Aşteptările românilor pentru 2011 nu sunt optimiste. 56% dintre cei chestionaţi cred că vor trăi rău anul acesta, 25% speră într-un an bun, 12% consideră că nu va fi nici bine, nici rău, iar 7% nu s-au pronunţat.

Oricum, majoritatea românilor (66%), consideră că anul acesta va fi mai prost decât cel care s-a încheiat.

Nici pentru finalul anului 2011 previziunile nu sunt optimiste. 62% dintre respondenţi cred că vor trăi mai prost peste un an, 18% cred că va fi la fel, 15% speră că va fi mai bine, iar 5% nu ştiu la ce să se aştepte.

În 2010, românii s-au ferit să ceară bani împrumut

Un procent considerabil dintre respondenţi, 72%, nu au cerut bani împrumut anul trecut. Cei chestionaţi au fost reticenţi în ceea ce priveşte împrumuturile la bancă. Doar 9% s-au încumetat să împrumute bani de la instituţiile bancare.

Cei mai mulţi n-au cerut bani nici celor din familie. Numai 6% dintre respondenţi au împrumutat bani din familie. 10% au preferat să ceară ajutorul prietenilor şi al cunoscuţilor.

Deşi în 2010 nu au acumulat prea multe datorii noi, românii au totuşi de returnat bani. La finalul anului trecut, 38% dintre români aveau datorii de achitat, în vreme ce 62% nu au datorii.

Mai puţini români, 28%, au de recuperat bani pe care i-au împrumutat celor apropiaţi.

Ce aşteptări au românii pentru 2011

62% dintre cei chestionaţi nu sunt de acord cu anunţul făcut de Guvern potrivit căruia anul acesta va fi semnat un nou acord cu FMI pentru asigurarea plăţii pensiilor şi salariilor bugetarilor. 33% aprobă această decizie.

În opinia majorităţii românilor (51%), prioritatea Guvernului în acest an ar trebui să fie crearea de noi locuri de muncă. 21% consideră că ar trebui acordată o atenţie sporită investiţiilor, iar 11% – agriculturii.

În ceea ce priveşte relaţiile externe, 32% cred că România ar trebui să aibă o relaţie mai bună cu Germania, 19% – cu Statele Unite ale Americii şi 14% – cu Rusia.

Cât despre aşteptările legate de locul de muncă, cei mai mulţi dintre bărbaţi (45,3%) îşi doresc să lucreze în străinătate. Cele mai multe femei (64,7%) vor să rămână în ţară.

Cei care vor să plece la muncă peste hotare sunt, în general, tineri. 54,1% dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor să lucreze în străinătate.

Cei mai mulţi dintre români îşi doresc ca, în 2011, locul de muncă să le aducă mai mulţi bani şi mai multă siguranţă, în detrimentul posibilităţilor de promovare şi al prestigiului.

 

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă