PSD Constanţa vrea să schimbe edilul din comună, după ce acesta a declarat că nu se mai regăseşte în partid.
Social-democraţii constănţeni vor alegeri anticipate în comuna Peştera. După ce anul trecut primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, anunţa că nu se mai regăseşte în PSD, partidul care l-a propulsat în funcţia pe care o deţine la nivelul administraţiei locale şi că, împreună cu consilierii locali din comună a decis să-i părăsească pe „roşii” lui Radu Mazăre, replica social-democraţilor se dă în instanţă.
Aceştia au înregistrat două dosare pe rolul Tribunalului Constanţa două acţiuni în constatare, cu numerele de înregistrare 145444/118/2011 şi 14113/118/2011, ce-i privesc pe aleşii locali pesedişti. „Având în vedere că domnul (primarul comunei-n.red.) şi-a dat demisia şi cu consilierii am solicitat către instanţă să constate situaţia de fapt de acolo şi să se facă alegeri. El (primarul-n.red.) a mizat pe faptul că cu şase luni înainte nu o să se mai facă numai că alegerile s-au mutat în noiembrie. Consiliul, practic, dându-şi demisia nu mai poate funcţiona şi trebuie alegeri în CL, pentru că nici suplinitori nu mai putem să punem, că nu mai sunt pe listă şi să constate şi că şi-a dat domnul primar demisia şi să oblige
Prefectura să dea ordin pentru organizarea de alegeri, să se facă alegeri anticipate la Peştera”, ne-a declarat secretarul executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir. Acesta a precizat că la partid nu s-a înregistrat nicio demisie de la aleşii locali din comuna constănţeană, dar că social-democraţii au luat act de declaraţiile primarului din conferinţa de presă comună pe care acesta a avut-o cu prefectul Constanţei.
„Ei nu ne-au adus nouă niciun document la partid. Noi am luat pur şi simplu din presă şi din conferinţa de presă. Noi am luat act de ce-au declarat. Nu că vrem alegeri anticipate dar vrem, normal, să se intre în legalitate”, a mai spus social-democratul. Dragomir a precizat că a fost desemnat şi un alt preşedinte al filialei locale de partid, Ivan Petrică, ce are termen până pe 25 ianuarie să refacă structura de conducere a PSD Peştera. Cele două dosare aflate pe rolul instanţelor constănţene au ca termene de judecată 9, respectiv 14 februarie 2012.
O comună bogată
Peştera este una dintre cele mai bogate comune constănţene. România liberă ediţia de Sud-Est v-a informat că, la o populaţie de circa 3.500 de persoane şi cu mai puţin de o mie de locuinţe, localitatea a atras investitori importanţi din domeniul energiei eoliene. Practic, aici se va construi o turbină la fiecare două locuinţe. Banii aduşi la buget de investitori i-au permis edilului să organizeze petreceri extravagante în localitate, dar şi să investească în infrastructură.