19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPeru vrea să recupereze comorile de la Machu Picchu, aflate la Universitatea...

Peru vrea să recupereze comorile de la Machu Picchu, aflate la Universitatea Yale

Noul ministru peruan al Culturii, Juan Ossio, a anunţat că are ca obiectiv recuperarea comorilor din fostul oraş incaş Machu Picchu, care se află de aproape un secol la Universitatea Yale din SUA, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Autorităţile peruane susţin că la Yale se află 46.332 de piese ce provin de la Machu Picchu, principala atracţie turistică a ţării. Exploratorul american Hiram Bingham a scos aceste piese din Peru între 1911 şi 1916, cu acordul autorităţilor, pentru aducerea lor la Yale pentru o perioadă de 18 luni, în vederea efectuării unor analize şi studii ştiinţifice. Acordul nu a fost însă respectat de universitatea americană.

„Aceste piese trebuie să se întoarcă în Peru şi pentru aceasta trebuie să folosim strategiile adecvate şi nu strategii care ar afecta relaţiile noastre cu Universitatea Yale”, a declarat Juan Ossio, la două zile după depunerea jurământului în funcţia de ministru al Culturii, primul din istoria ţării.

O tentativă de acord amiabil între autorităţile din Peru şi Universitatea Yale s-a soldat cu un eşec în 2007. Potrivit lui Ossio, Peru poate conta pe unii susţinători din SUA, printre care şi membri ai Universităţii Yale care pledează pentru ajungerea la o înţelegere.

Exploratorul american Hiram Bingham a descoperit în 1911 complexul arheologic Machu Picchu, considerat astăzi una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne. Însă peruanul Agustin Lizarraga a fost considerat mult timp primul explorator care a descoperit Machu Picchu, în 1902. Oraşul incaş din secolul al XV-lea se întinde pe 2.500 de metri pătraţi pe culmea unui munte în apropierea oraşului Cuzco.

Cu circa 2.200 de vizitatori pe zi, Machu Picchu este unul din cele mai vizitate situri din America latină.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă