3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPericolul islamizării, o falsă problemă

Pericolul islamizării, o falsă problemă

Societatea europeană caută soluţii pentru problema inedită cu care se confruntă în ultimul an, migraţia la scară largă a unor populaţii gonite de război, dar nu le găseşte.

Refugiaţii sunt cel mai vulnerabil grup în societatea europeană de astăzi, uneori ajungând chiar victime ale traficului de persoane, a atras atenţia dr. Camelia Doru, preşedinta Fundaţiei ICAR, în cadrul unei dezbateri pregătite de această organizație. “Este problematica actuală fierbinte la care nu găsim soluţii. Este o reală criză umanitară. În plus, acești oameni care vin în Europa adeseori sunt asimilaţi, intenţionat sau nu, cu teroriştii”, a precizat Came­lia Doru.

Cu sprijinul Mecanismului financiar al Spaţiului Econo­mic European (SEE) 2009-2014, fundația a dezvoltat şi implementat în România, în ­ultimi doi ani, proiectul “ICAR – Centrul de Resurse şi Servicii  pentru Migranţi”, împreună cu partenerul norvegian Resource Centre of Violence Traumatic Stress and Suicide Prevention (RVTS Vest), din cadrul Helse Bergen HF, Haukelnd University Hospital.

Părţile implicate în proiect au organizat o dezbatere în care şi-au prezentat rezultatele, marcând faptul că au acordat solicitanților de azil, refugiaților și altor categorii de persoane venite din alte țări pe teritoriul României peste 2.200 de servicii gratuite. Mai mult jumătate din aceste servicii au constat în consultații medicale de medicină generală, pedia­trie, oftalmologie, dermatologie, ginecologie și psihiatrie, iar în aproape 600 de cazuri s-au impus tratamente și investigații care au fost asigurate prin pro­iect: medicamente, intervenții stomatologice, ecografii, ședin­țe de fizio și kinetoterapie, radiografii şi altele.

Dr. Camelia Doru a ţinut să reamintească faptul că România nu se confruntă pentru prima oară  cu refugiaţi. Începând cu miile de armeni care au căutat liniştea aici, la începutul secolului trecut, şi care au reuşit să se integreze şi să rămână, urmaţi apoi de bucovineni, greci, coreeni chiar şi chilieni – cei din urmă reuşind să se întoarcă, în cea mai mare parte, după încetarea conflictelor din ţara lor –, România s-a confruntat cu valuri mari de emigraţie fără mari probleme.

„De data aceasta, însă, dife­renţa este că populaţia refugiată e extrem de exploatată din punct de vedere religios, uitând să se vorbească despre faptul că emigrantul este, la rândul său, om, cu tristeţi şi bucurii, ca ale oricărui altul, dar care traversează o perioadă extrem de dificilă, mai crede președinta ICAR.

Mazen Riffai, jurnalist și scriitor de origine siriană stabilit în România în anul 1996, a nuanţat chestiunea. “Cum vedem noi problema migraţiei? Noi considerăm că suntem victime ale războiului, ale regimu­lui politic, ale extremiştilor terorişti. Media uită de conflict şi de cauza pentru care am plecat din Siria. Adevărul este că noi fugim de moarte, de un conflict la care nu am participat în nici un fel. Avem 20.000 de cetăţeni care luptă împotriva poporului sirian. Asta este cauza pentru care noi fugim. Politicienii spun că se vrea islamizarea Europei, dar în Europa trăiau deja 50 de milioane de musulmani, 26 milioane numai în spaţiul Schenghen, când am venit noi – şi aceştia nu au făcut nimic pentru islamizare.

Cum ar putea face cei care vin acum? Poate că cineva se foloseşte de acest fapt şi se vrea distrugerea libertăţilor şi întoarcerea la dictatură, a precizat jurnalistul. Mazen Riffai a explicat că nu le putem cere numai refugiaţilor să facă singuri integrarea. Pentru o integrare corectă trebuie să contribuie societatea, funcţionarii publici, media şi emigranţii.  

Statul român va trebui să asigure cazarea a peste 6.200 de refugiați care au ajuns în Europa în ultimul an, cota fiind stabilită prin mecanismele de relocare ale UE. Primii 15 au ajuns la începutul lunii martie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă