Polițiștii au găsit aproape 80.000 de litri de „substanță cu miros de vin”, înscripționată cu denumirea de băutură spumoasă aromatizată pe bază de vin.
Descoperirea a fost făcută în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a falsificării vinului, care a presupus cinci percheziții la imobilele aparținând unui bărbat de 59 de ani, precum și la sediul unei societăți comerciale. A fost descoperită astfel cantitatea totală de 79.150 litri de substanță cu miros de vin și cantitatea de 635 litri de substanță ambalată în PET-uri de 1 și 2 litri, acestea fiind inscripționate cu denumirea de băutură spumoasă aromatizată
În urmă cu 11 ani, aceeași persoană investigată acum pentru contrabandă, Viorel Goidea, a fost prins cu un tir cu 5.000 de litri de vin contrafăcut.
Polițiștii vrânceni au descoperit transportul în 2006, la punctul de control trafic rutier de la Tișița. Autovehiculul aparținea Vinalcool Panciu, deținută de afaceristul cercetat, după cum a relatat „România liberă“ la acea vreme.
Analizele de laborator executate atât la Larex București, cât și la laboratorul Ministerului Agriculturii aveau să confirme suspiciunile polițiștilor: vinul era impropriu consumului. Mai mult de-atât, din analize avea să reiasă că îmbietoarea licoare „made in Panciu” avea în compoziție apă, gliceride, drojdie de fermentație și… azotați! O adevărată „zeama de surcele”.
Patru polițiști implicați
De altfel, șoferul de pe tir, angajat al societății le-a declarat polițiștilor că vinul „este făcut din scoarță de copac”, dar îi aparține soacrei sale, de aceea nu are acte de proveniență la el. Polițiștii din cadrul SIF al IPJ Vrancea, au anchetat întreaga activitate infracțională a lui Viorel Goidea, – care era cuplată cu a altei persoane acuzate de contrabandă, Gheorghe Nastasache din -Jariștea – și aveau să descopere că cei doi vânduseră între 2004 și 2006, în diverse orașe din țară, peste un milion de litri de vin contrafăcut, din care obținuseră în mod ilegal un profit net de peste 20 de miliarde lei -vechi (la nivelul anului 2006).
Marea surpriză a anchetei a venit însă de la partenerul de afaceri a lui Viorel Goidea, pe numele sau Mugurel Lupu. Astfel, în timpul audierilor, acesta din urmă le-a reproșat șefilor Poliției vrâncene că „nu-și văd bârnele din propriii ochi”. În fapt, Mugurel Lupu i-a nominalizat pe toți polițiștii care s-au ocupat de acoperirea transporturilor ilegale de vin contrafăcut din Panciu către diverse destinații din toată țara.
Capul afacerilor cu „zeamă de surcele” a fost indicat a fi fost al comisarului Teodor Dumitrache, pe atunci lucrător în cadrul serviciului Poliție Rurală din Panciu. Iar oamenii care apărau cu pieptul plin de trese traseul vinului din „scoarță de copac” au fost identificați în persoana agenților Sorin Chirilă, Petre Badiu și Costel Moise. Ca să acopere scandalul, conducerea IPJ Vrancea a hotărât mutarea disciplinară a celor patru. Astfel, ag. Sorin Chirilă a fost mutat de la Poliția Rutieră Vrancea la cea a municipiului Focșani. Agenții Badiu și Moise au fost mutați din Panciu la serviciul de Pază și Ordine Publică din IPJ, iar comisarul Dumitrache a fost „rotat” de la Panciu taman la Biroul Silvic din cadrul IPJ Vrancea.
„Nu sunt suficiente probe”
Parchetul trimite acest dosar nr. 646/275/2007 spre judecare la Judecătoria Panciu, la numai câteva luni însă, judecătorii pănceni au dispus restituirea cauzei către parchet deoarece „nu sunt suficiente probe”. Iar după această dată dosarul dispare pentru totdeauna. Cei trei agenți de poliție implicați sunt repuși pe funcții la numai 6 luni de zile distanță, iar comisarul Dumitrache este avansat un an mai târziu la gradul de comisar-șef, iar după încă un an, este numit șef al Poliției orășenești Panciu, funcție din care a ieșit la pensie anul trecut.
Acum Viorel Goidea nu mai vinde câte un tir de 5.000 de litri, ci este acuzat că a trecut la cantități de 16 ori mai mari, peste 80.000 de litri de băuturi contrafăcute.