8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialPercheziţiile din Sibiu şi Bucureşti: Un număr de 11 suspecţi din cei...

Percheziţiile din Sibiu şi Bucureşti: Un număr de 11 suspecţi din cei 21 reţinuţi pentru trafic de droguri, arestaţi preventiv

Un număr de 11 suspecţi din cei 21 reţinuţi pentru trafic de droguri în urma descinderilor de la Sibiu şi Bucureşti au fost arestaţi preventiv, în noaptea de vineri spre sâmbătă, alte şase persoane fiind plasate în arest la domiciliu şi patru cercetate sub control judiciar.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat corespondentului Mediafax  că 11 persoane din Sibiu din cele 21 reţinute pentru trafic de droguri au fost arestate preventiv, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

"Persoanele arestate preventiv sunt dintre cele care domiciliază în municipiul Sibiu. Şase persoane – dintre cele care domiciliază în Bucureşti – au fost plasate în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar", a declarat Luciana Balteş.

Potrivit acesteia, cercetările continuă în vederea săvârşirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Cele 21 de persoane suspecte au fost reţinute, în noaptea de joi spre vineri, de procurorii DIICOT Sibiu, pentru trafic de droguri de risc şi mare risc şi pentru constituirea unui grup infracţional, în urma a 32 de percheziţii făcute la adrese din Sibiu şi Bucureşti.

Potrivit şefului Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Sibiu, Sebastian Veştemean, membrii grupării acţionau în Sibiu şi Bucureşti, iar drogurile erau vândute pe stradă şi în diferite localuri, la clienţi tineri, cu vârste de până la 30 de ani. În urma percheziţiilor, au fost confiscate sume de bani şi cantităţi însemnate de droguri de la domiciliile suspecţilor, şi anume canabis, droguri etnobotanice şi droguri sintetice.

Sebastian Veştemean a precizat că grupul infracţional s-a dezvoltat începând din ianuarie 2013, după destructurarea altei reţele din municipiul Sibiu.

Surse din cadrul anchetei au precizat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma percheziţiilor au fost confiscate şapte maşini de lux, patru kilograme de droguri şi aproape 150.000 de lei, atât de la Sibiu, cât şi de la Bucureşti.

În dosar sunt suspectate 32 de persoane, din care două sunt minore, restul având vârste între 18 şi 35 de ani, iar alte câteva zeci de persoane au calitatea de martor în dosar. Unii dintre suspecţi şi martori au fost deja duşi la audieri la sediul DIICOT Sibiu, alţii urmând a ajunge aici.

Gramul de canabis se vindea cu preţuri pornind de la 50 de lei, iar în Sibiu zona de desfăşurare era cartierul Valea Aurie.

Drogurile erau introduse în ţară în colete cu valoare mică, iar reţeaua din Sibiu se aproviziona de la cea din Bucureşti. Potrivit anchetatorilor, suspecţii aduceau drogurile din China şi se foloseau mai apoi de firme fantomă pentru a le trimite la diferite destinaţii din România.

Cele mai citite

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă