Mai multe percheziții au loc, luni dimineața, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, cât și la mai multe domicilii, în cazul unui doctor bănuit de fapte de corupție.
Perchezițiile sunt efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
Direcția Generală Anticorupție (DGA) precizează, într-un comunicat de presă, că cele cinci percheziții domiciliare și la sediul unității medicale în care își desfășoară activitatea medicul.
Procurorii precizează că medicul specialist în chirurgie cardiovasculară, M.M.L, ar fi condiționat realizarea actului medical, respectiv operații asupra unor pacienți, în special minori, de primirea, în mai multe rânduri, a unor sume de bani.
„Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor situațiilor de natură infracțională, a valorii foloaselor materiale obținute astfel, precum și identificarea și audierea martorilor în cauză", mai precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, alături de ofițerii S.J.A. Mureș, la percheziții participă lucrători ai Serviciilor Județene Anticorupție Alba, Cluj, Covasna și Harghita, precum și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Mureș.