6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPeștii mari din dosarul ”Apa Nova”: Moisescu, Berevoianu și Semenescu, REȚINUȚI

Peștii mari din dosarul ”Apa Nova”: Moisescu, Berevoianu și Semenescu, REȚINUȚI

UPDATE ora 20.00

Procurorii anticorupție din Ploiești l-au reținut și pe Ovidiu Traian Semenescu, după ce în urmă cu circa două ore i-au reținut pe Vlad Moisescu și Costin Berevoianu.

SRI a ajutat DNA să facă probațiunea pentru declanșarea anchetei.

Potrivit DNA, SEMENESCU OVIDIU TRAIAN, administrator al unor societăți comerciale și reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte și SC Apa Nova SA, la data faptelor, a fost reținut pentru două infracțiuni de trafic de influență și două infracțiuni de cumpărare de influență. 

MOISESCU VLAD OCTAVIAN (sub control judiciar în altă cauză, mai precis în dosarul cumnatului premierului PONTA) și BEREVOIANU COSTIN, consilier personal al primarului general al Capitalei în perioada 2008 – 2015,  au fost reținuți pentru trafic de influență.

Mecanism de furat bani

În perioada 2008-2015, inculpații Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale mun. București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb, de la reprezentanții acestora, sume importante de bani. Plata banilor a fost disimulată sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de persoanele menționate, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate.

Citește și: Poziția Apa Nova privind ancheta DNA

Concret, în perioada respectivă, inculpatul Semenescu Ovidiu-Traian utilizând relația preferențială pe care o avea cu inculpatul Moisescu Vlad-Octavian (respectiv ascendentul relațional al acestuia din urmă la nivelul Primăriei și Consilului Local al Sectorului 1 București), a facilitat derularea activității specifice firmelor pe care le reprezenta, pe raza sectorului 1 (de exemplu: încheierea unor contracte cu instituțiile publice, obținerea unor avize, hotărâri de consiliu favorabile, evitarea luării unor măsuri nefavorabile).

Urmare a acestei înțelegeri, inculpatul Moisescu Vlad Octavian a facilitat în perioada respectivă, emiterea unor hotărâri de consiliu și încheierea unor acte adiționale, peste 11 la număr, prin asigurarea votului unor consilieri din cadrul Consiliului General, care vizau majorarea de tarife, finalizarea și operarea stației de epurare Glina finanțată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea SC Apa Nova SA, reabilitarea și modernizarea fântânilor arteziene din municipiul București, etc.

Spre exemplu, în perioada ianuarie – aprilie 2011, inculpatul Moisescu Vlad Octavian s-a asigurat că va fi aprobat un act adițional la un contract de concesiune semnat de SC Apa Nova București SA cu Primăria Municipiului București, privind obținerea, de către firma respectivă, a unor majorări extraordinare ale tarifului de alimentare cu apă, respectiv de canalizare, aspecte ce au permis operatorului bucureștean creșterea substanțială a veniturilor/profitului, de la cifra de afaceri netă – 493.644.646 lei, profit net – 85.732.079 lei în 2011, la cifra de afaceri netă 666.912.331 lei și profitul net-118.135.449 lei în 2012.

În același context, inculpatul Berevoianu Costin, în calitate de consilier al primarului general al capitalei, a susținut din această poziție interesele grupului de firme reprezentat neoficial de inculpatul Semenescu Ovidiu-Traian. Practic, în calitate de consilier al primarului, el a coordonat serviciile comunale de apă, canal, servicii în care era implicată și compania SC Apa Nova SA.

Cum și-au primit răsplata inculpații


În schimbul influenței exercitate, inculpații Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin au primit de la grupul de firme reprezentat neoficial de inculpatul Semenescu Ovidiu Traian, diferite sume de bani sub paravanul unor contracte (ex. de consultanță) încheiate în mod formal, fără ca obiectul lor să fie prestat în realitate.
În cazul inculpatului Moisescu Vlad-Octavian caracterul fictiv al contractelor a rezultat și din faptul că: 
– unele plăți erau efectuate înainte de semnarea contractului, 
– unele contracte erau semnate de persoane care nu aveau calitate în firmă, 
– erau efectuate plăți la o zi după încheierea contractului sau fără existența vreunui astfel de document, 
– au existat contracte semnate după efectuarea plății. 
Pe de altă parte, pentru intervențiile făcute în interesul grupului de firme pe care-l reprezenta neoficial, inculpatul Semenescu Ovidiu Traian a încasat diferite sume de bani în trei modalități directe de plată:
– încheierea unor contracte de consultanță, 
– încheierea unor contracte privind activități de promovare a imaginii în domeniul sportului, 
– încheierea unor contracte de publicitate prin intermediul unei companii achiziționate de inculpat special pentru a crea încă un mod de scurgere a banilor din SC APANOVA SA și celelalte companii din grup, sub forma unor acțiuni de promovare.
Ca un exemplu elocvent precizăm că, la fiecare aprobare de către Consiliul General al Municipiului București a actelor adiționale la contractul de concesiune care stăteau la baza majorărilor de tarif, se efectuau plăți către societăți controlate de către inculpatul Semenescu Ovidiu Traian.

Tribunalul Prahova va decide vineri dacă îi arestează pentru 30 de zile pe Semenescu Ovidiu Traian, Moisescu Vlad Octavian și Berevoianu Costin.

––-

UPDATE 18.00:  Vlad Moisescu și Costin Berevoianu, consilier al primarului general al Capitalei Sorin Oprescu, au fost reținuți de procurorii DNA Ploiesti pentru trafic de influență în legătură cu derularea unor contracte Apa Nova .

Vlad Moisescu ar fi făcut trafic de influență  pe lângă consilierii din consiliul local al Primăriei Sectorului 1 și pe lângă primarul Andrei Chiliman.

 Costin Berevoianu ar fi făcut trafic de influență pe lângă consilierii din Consiliul General al Capitalei și  pe lângă primarul general Sorin Oprescu, spun surse judiciare. 

Berevoianu a fost și director Apa Nova în primii ani de după concesionarea, în anul 2000, a Regiei de Canal-Apă a Primăriei Capitalei.

Omul de afaceri Ovidiu Traian Semenescu este încă în audieri. Este probabilă și reținerea acestuia pentru cumpărare de influență.

Faptele vizate de procurori au fost săvârșite între anii 2008-2015. Joi dimineața, procurorii DNA Ploiești au ridicat documente de la Apa Nova, Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 1.

Tot dimineață, au fost duși cu mandat la sediul DNA Ploiești suspecții Vlad Moisescu, Costin Berevoianu și Ovidiu Traian Semenescu. Au fost audiate și alte persoane.

––

UPDATE 11.00: Surse din Primăria Capitalei spun că între cei suspectați de implicare în actele de corupție de la Apa Nova s-ar afla și Vlad Moisescu, apropiatul fostului primar al Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman

Moisescu ar fi fos dus cu mandat  filiala DNA Ploiești, unde este audiat.

Ceilalți doi suspecți pentru care s-a pus în aplicare mandatul de aducere pentru audieri ar fi Costin Berevoianu, consilierul personal al primarului general Sorin Oprescu, și omul de afaceri Ovidiu Traian Semenescu.

Reamintim că Moisescu și Chiliman au fost arestați preventiv o perioadă în dosarul în care sunt inculpați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputații PSD Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, alte persoane. Ancheta este făcută tot de filiala DNA din Ploiești.

„Suspectul Moisescu coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, suspecții Costescu și Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar inculpatul Andrei Chiliman, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora. Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între suspecții Moisescu, Costescu, Brad, Chiliman și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv — filiala sector 1”, susțin procurorii.

În timpul alegerilor prezidențiale din 2014, Vlad Moisescu s-ar fi folosit de influența sa asupra Euromedia, controlată de Ovidiu Semenescu, pentru a-i asigura lui Klaus Ioahnnis expunerea pe panourile amplasate pe drumurile naţionale, contra sumei de 120.000 de euro împărţită între PDL şi PNL.

___–

Procurorii DNA din Ploiești  au ridicat joi dimineața documente de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 1 și de la Apa Nova București. Documentele se referă la subcontractările făcute de Apa Nova.  Unul dintre suspecți este si Costin Berevoianu, consilierul personal al primarului general Sorin Oprescu.

Directorul general adjunct al Apa Nova București, Epsică Chiru, a declarat presei că procurorii DNA au cerut acte legate  de contracte comerciale din perioada 2008-2015.  Întrebat dacă fostul şef al Regiei de Apă-Canal a Capitalei Costin Berevoianu are legătură cu contractul de concesiune apă-canal, Episică Chiru a declarat presei: ”A fost un contract de concesiune care a fost făcut în toată transparenţa, sub consultanţa International Finance Corporation, care face parte din grupul Băncii Mondiale”.

Contactat telefonic, directorul general adjunct al Apa Nova a declarat pentru România Liberă: „Dl.Berevoianu a fost, la inceputul  anilor 2000, in APA NOVA , imediat după concesionare. In perioada  2008-2015, ptr care DNA a solicitat documente, dl. Berevoianu  nu a mai avut legături cu APA NOVA, decât  in măsura in care, in calitate de  consilierul personal al primarului general,  se ocupa de tot ceea ce înseamnă utilități publice în București”

Apa Nova are contract cu Primăria Capitalei pentru serviciile de apă și canalizare. Societatea, parte a VEOLIA Eau,  are un contract similar și cu Primăria Ploiești.

 

–-

UPDATE 10.06: Sunt duși la audieri, cu mandat, la sediul DNA Ploiești, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, Costin Berevoianu, precum și omul de afaceri Ovidiu-Traian Semenescu. 

Omul de afaceri Ovidiu-Traian Semenescu este un simpatizant al Inițiativei România Liberală, fondată de Vlad Moisescu, apropiat al fostului primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman, cercetat în dosarul Herțanu. 

Citește și: Ghiţă, sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul cumnatului premierului Ponta

Semenescu a fost președinte al Asociației Cercul Românesc, în anul 2013, în care erau membri, printre alții, Vlad Moisescu și omul de afaceri Horia Simu, potrivit paginademedia.ro. 

Pentru o perioadă, Semenescu a finanțat postul Money TV. 

–––

Procurorii DNA Ploiești efectuează, joi dimineață, mai multe percheziții la Apa Nova București, precum și la Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 1, dar și în alte locații ținute secret la această oră. La aceste percheziții, sunt ridicate documente de la Apa Nova și la audieri, vor fi duse cu mandat mai multe persoane. 

De asemenea, sunt verificate contractele încheiate de Apa Nova în ultimii șapte ani. 

Citește și: UPDATE. Soacra lui Moisescu clarifică suma din contractul găsit de procurori

Primele informații care conturează dosarul Apa Nova ne arată că, acest nou dosar a apărut în urma informațiilor adunate din dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, și a politicienilor PSD-Prahova, Mircea și Vlad Cosma, pentru fraudarea fondurilor europene privind canalizarea din Comarnic. 

Ulterior, în acest dosar a fost cercetat și Sebastian Ghiță, deputat PSD. Prin denunțuri, cercetările s-au extins și asupra primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, și a rețelei constituite de apropiatul său, Vlad Moisescu. 

Citește și: INTERCEPTĂRI. Cum își asigura Chiliman ”protecție” la B1 și România TV cu ajutorul șpăgilor de la Romprest. UPDATE: Surpriză. FĂRĂ cătușe!

Logica juridică ne spune că nu este exclus ca cel puțin un consilier al primarului arestat, Sorin Oprescu, să fie implicat în acest scandal de corupție

Anchetatorii ridică documente ca urmare a unor sesizări făcute la DNA. 

Apa Nova Bucureşti (societate ce face parte din Grupul Veolia) are principal obiect de activitate gestiunea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, fiind concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din Municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 25 de ani, începând cu anul 2000. 

Acţionarii societăţii Apa Nova Bucureşti sunt, în procente: Municipiul Bucureşti cu 16,31% din capitalul societăţii, Veolia Eau-Compagnie Générale Des Eaux cu 73,69%, iar cu 10% salariaţii societăţii prin Asociaţia ESOP.

Știre în curs de actualizare 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Klaus Iohannis a invitat duminică partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă