Pentru saraci, vesti rele

Zilele trecute a avut loc la Bucuresti un seminar organizat de Ministerul Muncii, in cadrul caruia a fost prezentat oficial documentul programatic pentru combaterea saraciei si incluziune sociala. Din explicatiile ministrului Muncii, Gheorghe Barbu, a reiesit faptul ca documentul propune infiintarea unor institutii si elaborarea unei serii de acte normative menite sa reduca numarul persoanelor sarace si sa combata saracia extrema. Din pacate, intr-un viitor apropiat nici institutia si nici pachetul de legi nu vor putea face nimic. Cum nimic nu a facut nici aberatia PSD, intitulata Comisia Antisaracie. Doar a constatat, statistic, niste date generale. Pentru ca saracia este o stare de fapt, o abstractiune, un efect al unei palete extrem de largi de cauze profunde. Saracia, acea lipsa de mijloace materiale necesare traiului, nu poate fi rezolvata doar in spatele unei usi, unde se intrunesc angajatii unei institutii. Ea nu poate fi combatuta doar de o structura organizatorica al carei obiect de activitate – reducerea saraciei – se regaseste, de altfel, in responsabilitatea tuturor ministerelor si institutiilor guvernamentale.
Un sfert din populatia tarii este saraca, iar un roman din zece traieste in saracie extrema. De fapt cauzele acestei stari tin, in principal, de dezvoltarea economica din Romania, care este pana la urma cea care genereaza venituri si forta de munca, singurele cu care poate fi combatuta starea de pauperitate a unei parti semnificative din populatie. Din pacate, cresterea economica nu prea are pe ce sa se bazeze in acest moment. Din cauza inundatiilor agricultura nu prea se mai pune la socoteala, iar turismul, cu incasarile sale de numai un miliard de euro, nu ajuta nici el prea mult motoarele economiei. In plus, numarul locurilor de munca in domenii producatoare de valoare adaugata a fost redus constant, iar balanta comerciala continua sa ramana negativa. Ca atare, in conditiile in care evolutia macroeconomica este diferita de cea previzionata in ianuarie 2005, ce sanse mai avem sa vorbim despre dezvoltare economica imediata?
O institutie guvernamentala poate doar sa atraga niste fonduri de la Uniunea Europeana si, in cel mai bun caz, sa rezolve o parte din efecte, nu insa si cauzele care produc saracia. Institutia si pachetele de legi, oricat ar fi ele de necesare in viziunea Comisiei Europene, nu vor putea sa aduca mai multi investitori straini sau sa le ofere firmelor romanesti un plus de competitivitate pe piata unica. Odata solutionate toate acestea, si sunt doar un minimum de exemple, va fi rezolvata indirect si problema saraciei. In plus, programele de restructurare in 2006 a unor intreprinderi de stat vor afecta nu mai putin de 30.000 de familii. Ministrul Muncii spune, cu cinism, ca nu este o cifra prea mare pentru a afecta ponderea saraciei si ca veniturile de completare le vor asigura bani suficienti in perioada de timp in care isi vor cauta un loc de munca sau alte oportunitati de afaceri. Povesti. Si asta pentru ca formarea profesionala a somerilor din tara noastra si-a atras deja criticile Comisiei Europene, iar demararea unei afaceri intr-o zona afectata de disponibilizari masive este o iluzie.
De aceea, in acest moment, bazandu-ne doar pe declaratiile si planurile guvernantilor, nu avem de dat vesti bune celor saraci sau foarte saraci. Vor continua sa traiasca la fel de greu ca si pana acum. Iar documentul programatic al ministrului Muncii denota dispret la adresa cetatenilor, care asteapta ceva concret de la cei care i-au ales, nu abstractiuni. In curand, din sintagma „Sa traiti bine!” va ramane doar „Sa traiti!”.