7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialPentru democraţie sau pentru Băsescu?

Pentru democraţie sau pentru Băsescu?

Mă întreb, pentru cei mai tineri, care nu au trăit mineriadele pe pielea lor, oare cu ce seamănă zilele astea? Ei cum ar putea afla ce începe cu ce se întâmplă de două luni încoace? Noi am văzut în anii ’90 democraţia distrusă cu bâta, iar distrugerea validată cu votul. Acum e distrusă cu parlamentul şi se pregăteşte a fi validată tot cu votul.

Am cântărit îndelung tot ce am aflat des pre subiect, ca să iau o decizie finală des pre participarea mea la referendum. Obi ectivul principal pentru mine şi pentru România pe care mi-o do resc e ca Traian Băsescu să rămână preşedinte. Nu pen tru el, dar e singura poziţie din care le poate da, îm preună cu oficialii UE, pes te degetele obraznice şi ires­ponsabile celor care nu doresc o Românie aliniată principiilor, normelor şi ins tituţiilor europene. Dacă Băsescu e demis, toţi suntem daţi la o par te din Europa şi din speranţa unui viitor mai bun. Pentru mulţi ani.

Aşadar, obiectivul prim nu e ca Băsescu să rămână preşedinte în glorie, câştigând referendumul la număr de voturi. Eu în ţeleg că domnia sa îşi doreşte şi ne cere asta, dar problema mea nu e cum să fac ca să îl ajut pe el, ci cum să fac ca să mă ajute el pe mine, că ăsta ar trebui să fie rolul unui politician. Nu risc siguranţa mea şi a lumii mele pe scorul lui, căci nu victoria lui mă animă, ci obligaţia şi da toria lui de a rămâne la post şi de a apăra statul de drept împotriva celui mai fu ribund atac din ultimii 22 de ani. 

Citeşte continuarea AICI

Cele mai citite

Depozitele rezidenților au crescut cu 9,8% față de anul trecut, ajungând la 602 miliarde lei

Depozitele gospodăriilor populației au înregistrat o creștere anuală de 17,8% Depozitele rezidenților neguvernamentali au înregistrat o creștere de 1,2% în luna octombrie 2024 față de...

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...

România rămâne în topul țărilor cu cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare

România se menține printre țările europene cu cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare, alături de Polonia și Ungaria, în contrast cu nivelurile scăzute...
Ultima oră
Pe aceeași temă