Procesul de montare a bulinelor rosii pe cladirile care se incadreaza in clasa I de risc seismic a fost continuat,
ieri, de Administratia locala a sectorului 2
Echipele primariei au inceput sa monteze bulinele la ora 9.30, la blocurile de pe str. Pictor Ion Andreescu, numerele 5, 24 si 26 A, din zona centrala. Dupa aceea, inspectorii au trecut la blocurile de pe str. Arcului, numerele 4 si 26, din zona Bd. Carol I. Pe baza informatiilor furnizate de Directia Investitii – Serviciul Consolidari din cadrul municipalitatii, Primaria Sectorului 2 are in evidenta un numar de 113 blocuri care au fost expertizate si incadrate in clasa I de risc seismic. Pe toate aceste imobile vor fi montate in zilele urmatoare buline rosii care sa ateste faptul ca exista riscul sa se prabuseasca la un cutremur de minimum 6 grade pe scara Richter. Potrivit legislatiei in vigoare, bulinele rosii montate au diametrul de 60 cm si scrisul alb pe fond rosu.
» Pe fiecare bulina este mentionat textul "Cladire expertizata tehnic si incadrata in clasa I de risc seismic".
» Bulinele vor fi montate la intrarea principala a imobilului, la inaltimea de 3-4 metri, in functie de posibilitatile tehnice si pentru a nu putea fi demontate.