În ţările civilizate, referendumul este un instrument esenţial, datorită căruia democraţia participativă nu este doar o sintagmă goală de conţinut. Prin referendum, alegătorii au posibilitatea să se pronunţe în legătură cu problemele esenţiale ale societăţii şi în intervalul de timp cuprins între alegeri.
Când apelează la acest instrument, politicienii din aceste ţări dau dovadă de un ridicat simţ al responsabilităţii şi, cel mai important, nu iau niciodată în calcul să nu respecte decizia electoratului. O astfel de atitudine ar fi sinucigaşă politic, politicianul în cauză ar fi supus oprobriului alegătorilor, iar cariera sa ar fi compromisă.
Din păcate, la aproape 28 de ani de la prăbuşirea comunismului, România încă aspiră la statutul de democraţie consolidată. Din această cauză, respectul politicienilor faţă de voinţa electoratului este relativă. În aceste condiţii, referendumul nu este un instrument folosit pentru a rezolva probleme stringente ale societăţii, pentru a moderniza statul. Mai mult, consultarea populară nu a fost organizată în momentele cele mai potrivite. Adevărul este că preşedinţii României au folosit referendumul exclusiv ca pe o pârghie de negociere în jocul politic. Din păcate…
În 2009, Traian Băsescu i-a întrebat pe români dacă sunt de acord cu parlamentul unicameral şi cu reducerea la 300 a membrilor săi. Preşedintele de atunci ;tia că nu există conjunctura politică care să facă posibilă modificarea Constituţiei, necesară în cazul trecerii de la bicameralism la unicameralism. A contat prea puţin. Scopul său principal nu îl reprezenta neapărat reforma statului, eficientizarea instituţiilor sale, ci maximizarea propriilor şanse în alegerile prezidenţiale, în care s-a confruntat cu Mircea Geoană. De aceea, referendumul a avut loc în aceeaşi zi cu primul tur al scrutinului.
Românii au cerut Legislativ unicameral şi 300 de parlamentari, dar voinţa lor exprimată prin vot nu a devenit realitate. Un lucru uşor de anticipat, de care era conştient şi Traian Băsescu. El şi-a atins scopul, a câştigat al doilea mandat de preşedinte, dar alegătorii şi-au pierdut încrederea că votul lor în cadrul unui referendum poate schimba ceva. Un instrument democratic foarte important, referendumul, a fost golit de conţinut, iar calitatea democraţiei româneşti a avut de suferit.
Preşedintele Klaus Iohannis dă semne că are aceeaşi atitudine ca şi predecesorul său. Zilele trecute, HotNews.ro a publicat, citând surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, o ştire potrivit căreia şeful statului nu va grăbi organizarea referendumului pe tema Justiţiei, dar îl va folosi ca pe "o poliţă de asigurare" dacă PSD va încerca din nou să îngrădească lupta anticorupţie. Se pare că la Palatul Cotroceni opinia este că protestele de stradă şi-au atins scopul, Ordonanţa de Urgenţă 13/2017, care dezincrimina parţial abuzul în serviciu şi conflictul de interese, a fost stopată, motiv pentru care organizarea unui referendum ar reprezenta “un glonţ tras în aer”. “E foarte posibil ca PSD să încerce noi atacuri la Justiţie, din acest motiv un referendum organizat acum l-ar face mai putin eficient pe viitor”, au apreciat sursele citate de HotNews.ro.
Iniţial, preşedintele Klaus Iohannis a fost extrem de energic în apărarea anticorupţiei în faţa asaltului PSD: a prezidat şedinţa de guvern pentru a bloca, iniţial, modificarea legislaţiei penale, a anunţat că va demara procedurile pentru organizarea unui referendum, pentru a presa PSD să nu adopte ordonanţele otrăvite. După ce a primit avizul consultativ al Parlamentului pentru organizarea consultării populare, şeful statului a tăcut mâlc. "România liberă" dezvăluie astăzi faptul că în spatele ezitărilor prezidenţiale stă o negociere ascunsă cu PSD. Cu partidul care a scos în stradă sute de mii de români. Există informaţii că Iohannis a amânat sine die referendumul pentru că a a obţinut acceptul PSD de a-şi numi un apropiat pe funcţia de director al SIE.
Cred că preşedintele Klaus Iohannis greşeşte fundamental. Atâta vreme cât PSD poate repeta oricând ofensiva împotriva Justiţiei, lucrurile rămân neterminate. Protestul de stradă, indiferent de dimensiuni, nu este suficient. Mesajul Străzii trebuie preluat de politicienii de opoziţie şi transpus în decizii, prin care cererile protestatarilor să devină realităţi politice. Niciun partid de opoziţie nu a făcut asta. Preşedintele a dat doar impresia că preia agenda manifestanţilor şi o duce mai departe. A renunţat pentru moment.
Protestele au oprit asaltul PSD, dar Opoziţia trebuia să forţeze modificarea legislaţiei, în aşa fel încât astfel de situaţii să nu se mai repete. Ar fi trebuit să se întâmple asta când pe străzile din România erau sute de mii de protestatari. PNL, PMP sau USR erau obligate să găsească pârghiile legale să controleze PSD. Nu s-a întâmplat asta. De ce? Pentru că PNL şi PMP visează cu ochii deschişi la iertarea penalilor, iar cei din USR nu au suficientă experienţă parlamentară să blocheze PSD.
Desigur că referendumul este un mijloc mai puţin eficient decât iniţiativa legislativă directă, dar este important, pentru că asigură legitimitatea deciziei politice. Cu rezultatul consultării populare în mână, acţiunile politice ale Opoziţiei ar fi avut şi mai multă greutate. Ca să nu mai vorbim că dezbaterea publică din jurul referendumului ar fi erodat PSD, care şi aşa a pierdut procente importante de pe urma crizei. Se pare însă că preşedintele Klaus Iohannis nu are de gând să-i deranjeze prea tare pe social-democraţi. Nu vreau să-i fac un proces de intenţie, dar am observat că şi-a pierdut avântul plebiscitar, după ce a pierdut definitiv în justiţie casa din Sibiu pe care o închiriase unei renumite bănci şi îi aducea venituri consistente. Sper să nu fie nicio legătură directă.
