25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPensionarii vranceni, pusi sa dea inapoi din pensie

Pensionarii vranceni, pusi sa dea inapoi din pensie

O data cu procesul de recalculare a pensiilor, in Vrancea au fost descoperite si cateva cazuri in care pensionarii vor trebui sa returneze pensiile incasate necuvenit. Este vorba de acele persoane ale caror pensii au fost calculate gresit din capul locului de catre angajatii Casei de Pensii Vrancea. Spre deosebire de pensionarii ale caror valori pe punctul de pensie au fost mai mari decat cele obtinute in urma recalcularii, toti cei care au incasat necuvenit pensii mai mari vor fi obligati sa returneze contravaloarea primita la CJP. „Este vor-ba de acele cazuri in care dosarul initial de pensionare a fost intocmit gresit de catre functionar. Aceste incasari necuvenite, potrivit art. 187 din Legea 19/2000, vor trebui returnate de catre beneficiarul asigurarilor sociale. Noi nu putem sa solicitam decat returnarea sumelor incasate de pensionari cu cel mult trei ani in urma. Avem un caz in care au fost depuse documente false la dosarul de pensionare si respectiva persoana s-a dovedit, in urma verificarilor din acest an, ca a incasat necuvenit o pensie mai mare. Sunt si situatii in care pensiile au fost calculate gresit de la inceput, dar beneficiarul tot trebuie sa returneze banii – cele mai multe cazuri. Insa sunt ale pensionarilor care beneficiaza atat de pensie de stat, cat si de pensie de agricultor. Acestia, in momentul in care noi am solicitat sa vina la Casa, pentru inregistrarea codului numeric personal pe cuponul de pensie, nu au venit. Asa ca, atunci cand au fost dublate pensiile pentru agricultori, le-au fost dublate si pensiile de la CAP – si de aici incasari necuvenite, desi potrivit legii numai pentru pensionarii exclusiv agricultori s-au dublat pensile, nu si pentru cei care primesc si pensii de stat”, a declarat directorul adjunct al Casei Judetene de Pensii Vrancea, Ion Chivoiu. Conform ultimelor reglementari in vigoare, pensiile agricole au fost cumulate cu pensiile de stat si sunt achitate pe un singur cupon de pensie. Pensionarii aflati in situatia de a returna banii au posibilitatea sa conteste in instanta deciziile primite din partea CJP Vrancea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă