1.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPensionarii, salvarea staţiunii Sângeorz-Băi

Pensionarii, salvarea staţiunii Sângeorz-Băi

Cifra de afaceri a firmei Hebe SA, firma care deţine cel mai mare hotel din staţiunea Sângeorz-Băi, a scăzut în 2009 cu peste 30% faţă de anul precedent. Aceasta a fost de 3,3 milioane de lei, cu 32,06% mai mică faţă de anul precedent. În schimb, unitatea a înregistrat un profit net de 210.525 lei cu 2,28% mai mare faţă de anul precedent, însă, în primul trimestru, veniturile Hebe SA au scăzut cu 65,10% faţă de 2009.

Cei mai mulţi bani au fost obţinuţi în baza contractului încheiat cu Casa Naţională de Pensii (CNP), în baza căruia 1.367 de persoane s-au cazat în Hotelul Hebe pentru tratament, iar 2096 au apelat la serviciile hotelui în concedii de odihnă. Gradul de ocupare a fost de 39,10%. În raportul prezentat Bursei de Valori Bucureşti (BVB), directorul Hebe SA, Eduard Marian Mihăilescu, recunoaşte că societatea pe care o conduce depinde în mod semnificativ de CNP, client pe care, dacă l-ar pierde, acest lucru ar avea un impact negativ asupra firmei. Totodată, Mihăilescu mai adaugă că societatea nu are o politică corentă referitoare la managementul riscului.

Fără cliienţi la băi

Lipsa unei politici în acest sens, dar şi a investiţiilor, îşi spune cuvântul. Pentru perioada estivală a acestui an, Casa Naţională de Pensii (CNP) nu a mai contractat bilete de odihnă si tratament, decizie cuprinsă în măsurile de reducere a cheltuielilor sociale şi salvarea bugetului de stat. La Hebe, pachetul adresat pensionarilor şi intitulat „Din respect pentru vârsta a treia”, care include tratament, cazare şi masă pentru 12 zile costă 720 de lei, iar cel denumit „Hai la băi!” ce presupune tratament, cazare şi masă pentru şase zile, adresat altor categorii de persoane costă 500 de lei.

Angajaţi în pericol

În cursul anului 2009, la Hebe SA au lucrat 61 de angajaţi, cu 23 mai puţini faţă de anul precedent. Compania Hebe SA administrează Hotelul Hebe, care fost construit în anul 1960 cu o capacitate de 900 de locuri. La vremea aceea, era cel mai mare hotel din România. Baza de tratament a hotelului conţine trei secţii de balneofizioterapie: hidroterapie, termoterapie şi electroterapie. Aici pot fi urmate cure pentru tratarea afecţiunilor tubului digestiv, a glandelor anexe tubului digestiv, dar şi a bolilor de nutriţie. În afară de spaţii de cazare, modernizate în ultimii ani, hotelul mai are sală de conferinţe, de fitness, saună, iar în restaurant se serveşte atât masă dietetică, cât şi în regim normal.

Sângeorz-Băi este o staţiune de la poalele Munţilor Rodnei. Are regim permanent şi dispune de numeroase izvoare de ape minerale bicarbonatate, clorate, sodice, calcice ce rivalizează, din punct de vedere al proprietăţilor lor, cu cele de la Vichy (Franţa) şi Karlovy Vary (Cehia). Apele minerale de la Sângeorz-Băi au însă o eficacitate mai mare în tratamentul afecţiunilor tubului digestiv, al bolilor hepato-biliare, al bolilor metabolice şi nutriţionale. Staţiunea este frecventată mai mult de pensionari.

Cele mai citite

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...

Horoscop 28 decembrie 2024. Zi plină de oportunități

Horoscop 28 decembrie 2024. Astrele sugerează că fiecare semn zodiacal va trăi o zi plină de oportunități și provocări. Horoscop 28 decembrie 2024 Horoscop 28...
Ultima oră
Pe aceeași temă