Pelerinaje romanesti la Roma

Daca inainte de 1948, pelerinajele la Roma erau un lucru oarecum firesc, mai ales pentru participarea la marele Jubileu, cel din '33, dupa instaurarea regimului comunist si interzicerea Bisericii Romane Unite cu Roma, ele au fost exceptionale. In 2000, cu Agentia bucuresteana de pelerinaje „Credo”, am calatorit la Roma, cu ziaristi de la „Romania libera” si „Formula AS”, la intalnirea pelerinilor cu Ioan Paul al II-lea, in Piata San Pietro. A fost fireste un eveniment spiritual greu de uitat cand Poarta Sacra a Bazilicii ni s-a deschis si noua, celor cateva sute de romani de toate confesiunile.
Acum, de Pastele catolic, in aprilie 2006, eram peste 2.000 de pelerini, din toata tara, din diferite zone geografice, romano si greco-catolici, ortodocsi, de varste diverse, adolescenti sau maturi ori de varsta a treia. O armata pasnica strabatand Ungaria, poposind in Viena, unde la franciscanii de la „Biserica Sfintei Treimi” a fost primul popas intr-o capela, rasunand de vocile corului clujean „Angeli”, de retrairea prin evocarea pr. V. Lutai, a interferentelor istoriei noaste cu cea a fostului Imperiu.
Roma ni s-a aratat, inca de departe, din sud, de la Ostia, noua, nerabdatorilor pelerini romani veniti cu cele peste patruzeci de autocare ale Agentiei de turism „Filips” (organizatoarea impresionantului pelerinaj, cel mai numeros initiat vreodata de romani) pe drept cuvant ca eterna Cetate a credintei. Bazilicile, intre care Santa Maria Maggiore, San Giovanni in Laterano (unde Papa a spalat picioarele unui diacon), Forul lui Traian, Colosseumul, locuri unde prezentul rasare brusc din cenusa calda si din cantecul mierlei, ciugulind semintele amintirii imperiale printre coloane masive, milenare sau fatade de temple romane crestinate dupa decretul lui Constantin.
Acolo, la Roma, de Pastele catolic, se aflau si prozatorul Alexandru Vlad si poetii Vasile Dan, Eugeniu Nistor, Cornelia si Ioana Cistelecan. A fost prima zi, Vinerea Mare, de la Coloseumului martirilor crestinatatii primare, cu statiunile consacrate de la Via Crucis, cu Pontiful roman, Benedict al XVI-lea conducand procesiunea, cu steagurile romanesti desfasurate atunci, acolo. Noi am gasit colina din fata Termelor lui Traian si Domus Aurea drept cele mai potrivite pentru participarea noastra la drumul Calvarului. Ziua a doua a gasit grupurile de pelerini valahi in Piata San Pietro in Vaticano, adunati pe langa fantana a doua, din stanga Obeliscului, toti decisi sa-si petreaca seara si noaptea de Inviere chiar acolo, urmarind pe imensele ecrane ceremonia din Bazilica, slujba de „Veglia pascale”, prezidata de Benedici al XVI-lea.
Sanctitatea Sa, alaturi de cardinali, episcopi, preoti (inclusiv romani) si diaconi, ne-a facut parte tuturor pelerinilor de o sperata bucurie: eram participanti reali la Liturghia solemna. Iar in bine pazita Bazilica au intrat si cativa norocosi mai tineri, care au gasit necesarele invitatii de aratat de departe carabinierilor, intai, la intrarea spre scarile esplanadei, la „Porta Bronzea”, „Poarta de Bronz”, oficiala intrare, apoi garzii elvetiane si agentilor la intrarea in Bazilica Pescarului.
Inauntru, preluati de oamenii de ordine, trei cate trei, de o princiara eleganta, cu fracuri, decoratii, cu gesturi de dirijori, eram invitati sa ne ocupam locurile incepand de la randurile din spate. Pentru prima data m-am rugat in gand sa nu fiu prea aproape de sirul coplesitor de maret al cardinalilor, cu aprinse vesminte ca sangele Mielului, rosu-purpuriu (caruia imensele candelabreÐi dadeau o stralucire mai orbitoare), nici de cel al violetului episcopilor, nici de albul de lapte al plastroanelor fracurilor diplomatilor sau de cel al Cavalerilor de Malta, al matroanelor romane cu retele de matase pe crestetele albe, nobiliare.
Slava Domnului, cel de al cincisprezecelea rand, in dreapta Altarui principal, sub uriasul Baldachin berninian, unde am ajuns plutind parca, era unul destul de discret. Am gasit pe scaunul mie destinat o lumanare si carticica cu Liturghia pascala din 2006 in latina, limba in care a fost oficiata slujba, cu traducerea in italiana, cu alte traduceri. Anumite pasaje, unele, precum Apostolul, au fost citite in limbile de circulatie.
Vedeam, de unde ma gaseam, alaturi de alt norocos, fericit beneficiar si el de oferta generoasa a unor calugarite clujence care ne dadusera invitatiile, altarul, dar si gesturile ritualice ale Papei. Statura sa agila era, intuiam, tacit admirata de toti participantii, la fel obrazul fin, emaciat, cizelat de o traire interioara, un om rasat, (un intelectual „preparatissimo”, zicea Maria Grazia). Auzeam cuvintele Papei, ale diaconului, vibram la Litania tuturor sfintilor, aspiram valurile de tamaie revarsate sub boltile imensei nave ale Bazilicii plutind in infinit.
Corurile energice ale Bisericii universale ne urcau spre luminile candelabrelor uluitoare ca niste constelatii, iar de acolo ca-ntr-o dinamica ascensionala de spirala tot mai departe spre cerul nesfarsit…
Steagurile noastre, cantecele au fost mereu desfasurate in miezul zilelor de pregatire a Invierii; Vinerea mare la Colosseum, sambata noaptea la San Pietro, acum, duminica de Inviere, in imbratisarea colonadelor lui Bernini, langa fantana devenita familiara grupului nostru.