7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialPE dezbate aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

PE dezbate aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Europarlamentarii vor dezbate marţi dacă România şi Bulgaria sunt pregătite să adere la spaţiul Schengen, după care vor supune miercuri concluziile la vot, potrivit NewsIn.

Înainte de luarea unei decizii privind cele două ţări, Consiliul de Miniştri trebuie să primească opinia Parlamentului European şi să examineze rapoartele experţilor care au verificat dacă România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de aderare la Schengen.

Perspectivele pentru România şi Bulgaria de a se alătura spaţiului Schengen se diminuează şi ar putea dura câţiva ani, nu câteva luni, până când cele două state vor primi aprobarea din partea tuturor partenerilor lor europeni, care sunt încă reticenţi din pricina luptei anticorupţie, a scris Financial Times. Guvernele UE cer mai multe îmbunătăţiri în sistemele judiciare ale României şi Bulgariei şi o relansare a luptei lor anticorupţie.

Franţa, Germania şi Finlanda, ţări cunoscute pentru atitudinea lor critică faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, nu au ridicat obiecţii asupra formulărilor din proiectul de concluzii. Olanda, în schimb, a fost singura care a indicat că ar putea bloca adoptarea acestui text. Haga nu doreşte ca luna septembrie să fie menţionată drept momentul posibil la care miniştrii vor decide data aderării României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, potrivit RFI.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă