16.2 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialPe cine va înfunda şeful Vămii Ploieşti

Pe cine va înfunda şeful Vămii Ploieşti

În dosarul Vămii Ploieşti, procurorii îi vor audia ca martor pe Sorin Blejnar, şeful ANAF, iar ca posibili făptuitori pe şeful Regionalei Bucureşti, Paul Petrov, şi pe fostul şef de Birou Verificări Interne ANAF Ştefăniţă Prisăcaru. De asemenea, va fi audiat ca martor prefectul de Prahova, Adrian Dobre, susţin surse judiciare.

Cornel Costea, şeful Vămii Ploieşti arestat preventiv pentru corupţie, le-a declarat procurorilor că a dat 60.000 de lei (din mita de 90.000) şefului său ierarhic Paul Petrov, şeful Direcţiei Regionale a Vămilor Bucureşti, şi lui Ştefăniţă Prisăcaru, şef birou verificări interne al Autorităţii Naţionale a Vămilor. Prisăcaru i-ar fi spus lui Costea că o parte din bani ar fi destinaţi lui Sorin Blejnar, şeful Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (instituţie care cuprinde Vămile, Garda Financiară, administraţiile locale financiare). Costea va fi confruntat săptămâna viitoare cu Petrov şi Prisăcaru, spun sursele noastre.

Unde au ajuns banii?

România Liberă a publicat vineri informaţia potrivit căreia numirea lui Costea la Vama Ploieşti a fost făcută la propunerea lui Paul Petrov, şeful Regionalei Bucureşti a Vămilor, cu susţinerea prefectului de Prahova, Adrian Dobre. Informaţia ne-a fost confirmată de Sorin Blejnar, care ne-a declarat, că potrivit legii deconcentratelor, introdusă în 2009, numirile în funcţii se fac pe criterii politice, el neavând nici un rol în numiri. „Propunerea a fost a lui Paul Petrov, directorul Regionalei Bucureşti, susţinută de prefectul de Prahova, Adrian Dobre, în baza articolului 123, alin. 2, din Constituţie (care precizează atribuţiile prefectului de a coordona şi controla deconcentratele între care se află şi vămile locale)”, ne-a spus Blejnar. Şeful ANAF a negat că ar fi fost beneficiarul banilor şi ne-a declarat că se va pune la dispoziţia anchetatorilor, cărora le-a cerut să ducă ancheta până la capăt. Paul Petrov, şeful Regionalei Vămilor Bucureşti, şi prefectul Adrian Dobre au refuzat dialogul cu România Liberă, după cum ne-au transmis purtătorii lor de cuvânt.

Arestat pentru 29 de zile

Cornel Costea a fost arestat vineri în flagrant, după ce a primit mită 10.000 de lei de la un importator care l-a denunţat. Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie-decembrie 2010, Costea a pretins şi primit de la acelaşi denunţător suma totală de aproximativ 50.000 de euro în schimbul neprezentării tirurilor cu marfă la controlul fizic din Vama Ploieşti. Nemulţumit de sumă, a mai cerut 20.000 de lei, din care, în timpul flagrantului, a primit (prin intermediar) 10.000 de lei. Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui Costea pentru 29 de zile. Alături de Costea sunt învinuiţi şi alţi lucrători de la Vama Ploieşti, beneficiari ai unei cote-părţi din şpagă. Toţi şi-au recunoscut vina.

Denunţul Dianei Severin

Diana Severin, fosta şefă a Vămii Ploieşti înlocuită de Cornel Costea, a declarat presei că a fost demisă de către şeful ANAF, Sorin Blejnar, deoarece ar fi refuzat să ia şpăgi pentru a-şi plăti menţinerea pe funcţie. Blejnar a negat, susţinând, potrivit declaraţiei date României Libere, că Diana Severin a fost schimbată deoarece i-a expirat contractul de management.

Cele mai citite

Christopher Braun, sancționat de FRF pentru criticile aduse arbitrajului după meciul Rapid – Dinamo!

Fundașul Rapidului, Christopher Braun, a fost sancționat cu o amendă de 5000 de lei după comentariile dure la adresa arbitrajului din meciul Rapid -...

Jonathan Tah, țintă principală! Bayern și Barcelona se bat pentru semnătura germanului

Barca și Bayern Munchen se luptă pentru semnătura fundașului campioanei Leverkusen. Jonathan Tah, unul dintre cei mai apreciați fundași centrali ai fotbalului german, este tot...

Școala de Ghizi: Noua destinație pentru profesioniștii turismului din România

Turismul românesc deschide porțile unei comunități a profesioniștilor din acest domeniu Centrul Naţional de Învăţământ Turistic (CNIT), aflat în subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă