Acum 25 de ani, Ungaria deschidea granița cu Austria, excedată de refugiații – mulți dintre ei din România – care umpluseră lagăre improvizate, refuzând să se întoarcă acasă. Această decizie a deschis supapa prin care întregul sistem comunist avea să se prăbușească în câteva luni, prin marele efect al demonstrației: lumea a dat năvală să treacă în Vest și invers nu s-a stabilit nimeni.
Ultimii naivi din Occident, gen Bertold Brecht, veniseră cam înaintea revoluției ungare din 1956, la care s-au cam lămurit că și comunismul era imperialist. În vara anului 1989, François Mitterrand îi scria lui Helmut Kohl să se grăbească cu unificarea europeană pentru că se temea în mod explicit că o dezintegrare a Estului va încurca aceste planuri. În țările baltice, Ucraina și Moldova oamenii demonstrau pentru a-și revendica limbile naționale în număr mare – un politolog american a pus cap la cap numărul celor care au ieșit în stradă la Riga, Kiev sau Chișinău și au fost peste zece milioane –, nu e de mirare că sistemul, lovit și economic, cât mai ales identitar, de toate aceste națiuni care nu mai voiau în marea patrie sovietică, nu a mai rezistat nici un an. Azi frontiera Europei – disputată – e pe Nipru, UE a ajuns la 28 de țări, plus coada celor din Balcani care vor să intre, în vreme ce URSS a explodat și Rusia mai are doar Belarus și țările pe care le invadează.
Alegerile pentru Uniunea Europeană ar fi trebuit să fie un mare prilej să ne bucurăm de ce am realizat, cu toată agresiunea Rusiei care ne strică sărbătorirea celor 25 de ani (eu îi sărbătoresc săptămâna asta la Varșovia, țara cu meritul cel mai mare, în panelul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare BERD). Da, a meritat să ne împroaște România Mare douăzeci de ani cu rahat, să ne târască prin tribunale Stănoiu, Talpeș și compania, să îl sfidăm public pe Iliescu, să atacăm noi statul în tot felul de instanțe interne și internaționale, să scriem rapoarte pentru Consiliul Europei, Comisie, Freedom House, OSCE și cui i-a mai păsat de noi, să tragem țara spre Europa – altfel eram azi ca Ucraina. Și vorba aceea, nu am impresia că mare parte din oamenii de acolo merită mai puțin să fie în Europa decât majoritatea de la noi. Deci, în loc să ne înjurăm și să ne amenințăm cu pușcăria, cum văd că a ajuns practica politică dâmbovițeană, mai bine ne-am bucura și am face mai mult din ce avem. Nu putem însă, că e campanie electorală, și, în cap cu președintele și premierul, suntem prinși în acuze reciproce de fascism, putinism și comunism – ce să mai vorbim.
Există raționalități, paralele, dar complementare, pentru care merită să votați, interne și externe. Încep cu cele din urmă. Situația din Ucraina necesită o Europă unită în fața Rusiei, nu neapărat belicoasă, dar fermă, pe care rușii să nu o poată diviza. Unitatea politicii externe europene e un deziderat de multă vreme și nu o poți cere când ai nevoie de ea dacă nu ai contribuit cu nimic, dimpotrivă. Avem nevoie de europarlamentari care în mod consistent și unificat să promoveze o asemenea politică și să rupă cu individualismul de primadonă al lui Traian Băsescu, care nu o dată (Kosovo) a împiedicat să se ajungă la o poziție comună europeană și care a sabotat leadershipul regional al Poloniei, deși și fără el pe noi nu ne urmează nimeni. E o pierdere că nici Severin (corupt), nici Geoană nu merg în Parlamentul European, că așa stăm de prost că nu avem pe altcineva cu relații și anvergură pe externe.
A doua raționalitate e internă. Alegătorii trebuie să ceară mai hotărât acestui grup de candidați să solicite și să facă ei înșiși ce pot pentru maximizarea performanței noastre europene, că dacă măcar trei din ei ar fi capabili să discute informat și constructiv în vreun talk-show despre cât câștigăm și cât pierdem din integrarea în UE și cum să facem să fie altfel am sta chiar bine. Numai că nu stăm, sau nu ar fi trebuit să compileze SAR pentru prima oară răspunsul la întrebarea asta în martie, fără ca puterea sau opoziția să se fi arătat capabile.
Miza pentru partidele din România este oricum mare, deci, dacă simpatizați cu vreun partid, ieșiți din casă pe 25 mai, că au nevoie de votul dvs. PSD are un președinte tânăr, care se joacă de-a Dr. Jekyll și Mr. Hyde de vreo doi ani. Partea Mr. Hyde are distrugerea Avocatului Poporului ca instituție independentă, revenirea în forță la o guvernare prin ordonanțe, fără consultări, upgradarea lui Voiculescu ca aliat liberal taman când stătea să cadă pe tomberon. Pe partea Dr. Jekyll, avem miniștri tineri la Finanțe, Fonduri Europene, Buget și Energie, care sunt tehnocrați și buni. Anul trecut a fost un an bun, suntem niște proști că strigăm noi că nu când „Financial Times“ zice că da. Nu sunt convinsă de candidatura Ponta la președinție, și o să revin la asta mai pe larg, dar votanții PSD nu prea au de ales, schimbările la vârful PSD riscă să fie spre Mr. Hyde full-time în viitorul imediat. Cine e de centru-stânga să voteze pentru un partid în care baronii sunt eliminați în favoarea unei generații noi și să dea glas acestei speranțe, că acum nu auzim nimic.
Miza e foarte mare și la liberali, poate cea mai mare, cerând maximă mobilizare din partea publicului liberal. Riscul nu e doar pentru Crin Antonescu, bun orator și prost strateg, ci pentru partid, că opțiunea Tăriceanu pregătită de PSD ar fi de facto sfârșitul autonomiei acestui partid. Partid colegial, liberalii nu au reușit să-și elimine corupții, a trebuit să o facă justiția (m-am rugat și de dnii Tăriceanu și Antonescu cu minim succes, trebuie să spun că și PSD a fost mai receptiv ca ei). Când Antonescu a mai luat frâiele în mână, perversitatea dușmanilor a jucat contra lui, ca în cazurile Diaconu și Silaghi. Din greșeală în greșeală, nu știu dacă victoria finală se ițește pe undeva, deci liberalii au mare nevoie de sprijin, că Antonescu candidat prezidențial e o opțiune mai bună ca altele, nu e omul nici unui serviciu secret, iar asta e mare lucru la noi, anturajul lui imediat e rezonabil ca integritate (nu mă refer aici la capacitatea lor tactică, iar infractorii care au vrut să falsifice liste nu erau oamenii lui, ci ăia umăriți de DNA). Principalul lor om de calitate este însă candidatul de la Bruxelles, Guy Verhofstadt, care e mai bine și decât candidatul socialist, și decât cel popular de departe (Hotnews a avut buna idee de a da programele aici), desigur însă fără șansa reală să se aleagă. Dar în materie de sancțiuni rusești și viziune a pieței unice liberalii europeni sunt cei mai bine, iar cum nu se vor alege ei, tot dna Merkel, și nu Bruxelles-ul, va continua să-i dea telefoane lui Putin.
Finalmente, miza e foarte mare și pentru PDL. La capitolul „nu prea merită“ să nu uităm zecile de indivizi puși de Comisia Macovei pe lista neagră și care nu au fost eliminați, sunt tot acolo. La capitolul „să ne mai gândim o dată“, reamintesc marea butadă a lui Brucan din 1990, când eram cu spatele la zid: Democrația în România începe cu democrația în Front. În multe zone din țară singura alternativă reală la oamenii PSD sunt cei ai PDL – în mare măsură ei se confundă, provenind toți din fostul FSN, dar numai cine nu a fost prin circumscripții rurale în 1996 ca mine nu pricepe că fără competiția asta între ei democrația noastră nu va decola încă zece ani. PDL are o sarcină ingrată în niște alegeri în care șeful statului i-a scindat doar pentru că nu au votat cu favorita și îi beștelește zilnic fără ca ei să aibă curajul să facă la fel. Strategi la fel de slabi ca PNL, că și un maidanez cu un singur ochi vede că Blaga e mult mai bun ca Predoiu la orice apariție televizată, au nevoie din greu de votul alegătorilor portocalii, ce a mai rămas din ei, și sunt totuși mai buni scăpați de Udrea, Pinalti și familia extinsă în general. Viitorul lor e cu PNL, și viceversa.
PMP reușește să fie alegerea imorală o dată cu PP-ul lui Diaconescu alegerile astea. Nu pentru băieții rămași pe lista unde EBA a fost retrasă în ultima clipă (revin), nu pentru pozele pe plajă cu Elena și Traian sau afișul cu Preda și Teo B încolonați în spatele Elenei Udrea. Nu. Nu pentru astea e PMP o opțiune imorală, ci pentru că, pe față și profitând de slăbiciunea autorităților noastre electorale, PMP folosește resursele primarilor PDL, care nu își dau demisia din fostul lor partid (situație în care legea ar organiza noi alegeri locale pentru posturile lor), dar activează deja în cel nou pe blat (PMP), ca să scape de legea traseismului (la ce servesc interzicerile în țări în care infractorul e hotărât, justiția slabă și presiunea opiniei publice zero – la nimic). În această situație nu sunt doar dnii Falcă și Pinalti, ci și Emil Boc, pe care l-aș fi crezut mai bun de atât.
Listele cu candidați sunt curățele, în orice caz prin comparație cu alegerile parlamentare. Singurul borfaș condamnat e Dan Diaconescu. „România Curată“ a pus pe lista neagră niște oameni investigați de ANI, dar numai ca să regret după aceea, când a plouat cu dovezi că liberalii cel puțin câștigă pe bandă rulantă procese cu ANI. Nu doar Diaconu, dar și Silaghi, Mihalache, Iohannis – devine imposibil să mai folosești acest criteriu, iar pe viitor numai sentințele definitive ale justiției vor mai fi luate în considerare. În continuare eu consider că publicul trebuie să știe cum stau candidații oricum, enunțând aceste rezerve. Ca atare, îmi fac datoria să spun că Theodor Stolojan nu (mai) are nici o problemă cu ANI (clarificat), că Eduard Hellvig încă are (la ultima instanță), că Adina Vălean și MRU (prin soție) au avut niște bani de consultanță prin conturi (mulți, în jur de o sută de mii de euro) care mai bine nu ar fi fost acolo, că nu sunt clare serviciile pentru care au fost căpătați, că Dan Nica e menționat în dosarul Eriksson și fregatele lui Ioan Mircea Pașcu au fost îngropate, nu clarificate, dar la nici unul dintre cei numiți nu există vreo investigație oficială în curs care să se poată finaliza vreodată cu decizia că au făcut ceva ilegal. E bine să știți, dar nu se pot compara cu cazuri de la precedentele alegeri, gen Fenechiu, Solomon, Cosma etc. Mai avem oameni cu decizii negative CNCD (când deschid gura iese la iveală rasismul din ei, gen Teodor Baconschi, ciudat companion pentru veteranul V.C. Tudor, aflat în aceeași situație), asemenea sancțiune atrage automat lista neagră, că acesta e Parlamentul European, ne civilizăm. Bașca vreo trei traseiști printre candidații eligibili, cel mai notoriu Cristi Preda, care mai face și discuții că nu ar fi, deși asta e definiția traseismului – ca mai mult de o dată să schimbi partidul politic în căutare de funcție sau alt avantaj –, găsesc chiar tare după ce accepți o poziție a unui partid (PNL, în cazul lui, unde activa de mult) și după ce ți se termină mandatul să nu mai recunoști nici că ai avut de-a face cu partidul respectiv și să fii apoi prim-vicepreședinte în altul (PDL) sub un președinte (Blaga) de care după aia te lepezi ca fiind fesenist (o fi, dar era și când erai sub el) ca să navighezi spre al treilea. Din păcate, caracterul în sine nu e criteriu pentru lista neagră, sau competiția era net câștigată de PMP, unde ultima intrare, micul Siegfried Mureșan, la precedentele europarlamentare a avut enormul tupeu să mă sune să mă felicite pentru atitudine chiar din sediul PDL sau de pe acolo, după aceea a trebăluit devotat pe la campania EBEI, căreia Cristi Preda îi scria discursurile, ce să zic, adevărată școală de caractere la Albă-ca-Zăpada asta, așa că luați de-i votați.
Fără să fie murdare, listele nu sunt nici cine știe ce, că ideea că moare cineva să le voteze pe alde Corina sau Norica e greu de susținut. Sau chiar Monica Macovei, care își face sieși rău prin declarații violente în care amestecă excesiv politica cu pușcăria. Cum o cunosc însă bine, aș vrea să sugerez alegătorilor să o judece după fapte, nu vorbe, ei și lui Daniel Morar le datorăm curățenia imparțială la vârf, Băsescu își face un mare merit că i-a lăsat, dar, cunoscându-i pe amândoi, vă spun că nu avea cum să nu-i lase o dată ce i-a pus, nu sunt genul care cer aprobare. Dar vă rog să comparați ce a făcut ea pentru buna guvernare cu ce a făcut dl Preda și alegeți pe cine face lucruri bune, chiar dacă se pune într-o lumină nefavorabilă, nu invers.
Desigur însă, nici una din aceste alternative nu e ce doresc tinerii care toamna trecută au ieșit în stradă și care nu au reușit să propună un candidat de-al lor, pentru să sunt mai ales creaturi apolitice, suspicioase față de lideri și încă incapabile de o asociere mai temeinică. Acești votanți au opțiuni verzi pe masă sau excentrice, care pot funcționa ca un vot de protest, pot vota cu Radu Moraru, sau Corina Ungureanu, sau alți independenți. Grupul verde de la Bruxelles e printre cele mai simpatice.
Scorul la alegerile europarlamentare s-ar putea să fie o surpriză, dat fiind că toate sondajele au ajuns nu doar de casă, cum erau adesea, ci mânărite fără nici o jenă. Ca și prăbușirea limbajului politic, contrafacerea opiniei publice nu a atins niciodată trepte mai penibile după 1989. Amândouă sunt practicate nu doar de ambele tabere, dar și denunțate la fel. Greu să aibă vreo speranță o societate în care fiecare vede doar insultele și minciunile celorlalți, deși ale lor sunt la fel de dese și de strigătoare la cer. Dar acest articol e un sincer îndemn la vot din partea cuiva care nu va vota în România, deci uitați-vă la ce se întâmplă în Ucraina și nu forfetați ocazia pe care cu destule sacrificii v-au creat-o oamenii care au pus umărul ca să aveți azi dreptul să votați în alegeri europene.
Alina Mungiu-Pippidi este președinte SAR și profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
