25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPE cere anchetă pe închisorile CIA. Macovei: Şi eu vreau să ştiu,...

PE cere anchetă pe închisorile CIA. Macovei: Şi eu vreau să ştiu, dar nu de la Voiculescu. Ponta nu ştie despre ce închisori e vorba

UPDATE: Premierul Victor Ponta a declarat că nu ştie despre ce închisori este vorba, însă va analiza rezoluţia Parlamentului European, transmite Mediafax.

„Sincer, nu ştiu despre ce închisori e vorba şi, în mod sigur, cred că s-au întâmplat cu mult înainte de a mă apropia eu de funcţia de prim-ministru. O să studiem ce s-a decis şi vom face tot ceea ce e normal pe plan european sau internaţional”, a spus Victor Ponta. 

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a cerut Parlamentului European să anunţe public ţările şi locurile unde au fost centrele de detenţie ale CIA, după ce PE a votat, miercuri, propunerea de Rezoluţie.

Într-o postare pe blogul personal, Monica Macovei a spus că vrea să ştie dacă au fost centre ilegale de detenţie, ”dar nu de la Voiculescu”. 

”Îmi doresc şi eu să aflu dacă au fost astfel de centre de detenţie şi unde au fost, inclusiv dacă au fost în România. Chiar dacă această Rezoluţie nu are niciun efect, mi-am exprimat nemulţumirea şi indignarea în legătură cu sursele de informaţie invocate în cazul României”, a scris Macovei pe blog.

Citeşte şi Talpeş, AUDIAT. Vezi de ce!

Europarlamentarul PDL a susţinut că în ceea ce priveşte România, Securitatea a intrat în Parlamentul European şi a devenit sursă de informaţie. 

”Sunt menţionate pentru România două surse de informaţie: o emisiune de pe o televiziune a Antenelor, aflată în proprietatea unei persoane care este colaborator al Securităţii, stabilit printr-o decizie definitivă a instanţei, şi care este şi trimisă în judecată pentru spălare de bani şi alte infracţiuni grave: domnul Voiculescu. O altă sursă de informaţie este generalul Talpeş, care a fost şef al Serviciului de Informaţii Externe imediat dupa ’90, în perioada ’92 şi anii următori, în perioada în care la putere în România erau comunişti încercând să arate cu faţa vopsită că sunt altceva”, a mai scris europarlamentarul. 

Monica Macovei a adăugat că i se pare inadmisibil ”ca în 2013 Parlamentul European să se lase păcălit în acest fel”, având în vedere sursele pe baza cărora România este acuzată.

 

 

 

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete „independentă, imparţială, detaliată şi eficientă” privind implicarea României în programul închisorilor CIA.

„Climatul de nesancţionare din jurul complicităţii statelor membre UE cu programele secrete de transfer şi detenţie ale CIA a permis continuarea violării drepturilor fundamentale, aşa cum rezultă din programele de supraveghere în masă dezvoltate de SUA şi de unele state membre”, se arată în rezoluţia votată de eurodeputaţi, care vor ca dreptul PE de a investiga astfel de violări în UE să fie întărit.

Citeşte şi Răsturnare de situaţie în scandalul închisorilor CIA. România reclamată la CEDO pentru TORTURĂ! Vezi reacţia Ministerului român de Externe

În septembrie, Parlamentul European lansa un apel către ţările suspectate de a fi găzduit închisori CIA pe teritoriul lor să se supună obligaţiei legale de a face o anchetă independentă, imparţială, minuţioasă şi eficientă în ceea ce priveşte implicarea lor în programele de extrădare şi de detenţie secretă, aminteşte Amnesty International. Apelul a fost lansat în urma identificării, la Bucureşti, de către foşti oficiali americani, a unei închisori secrete şi a unor zboruri de extrădare între România şi Polonia şi Lituania, suspectate la rândul lor de găzduirea unor unităţi de detenţie secrete ale CIA, mai spune organizaţia.

În octombrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a comunicat autorităţilor române cazul al-Nashiri c. România, privind un saudit care susţinea că a fost încarcerat şi torturat într-o închisoare CIA secretă din România, înainte să fie transferat la Guantanamo Bay, în Cuba, se mai precizează în raport.

Citeşte şi Şase suspecţi de TERORISM, deţinuţi într-o închisoare SECRETĂ a CIA în România

„Agenţi de poliţie sunt acuzaţi că au utilizat forţa în mod arbitrar şi disproporţionat în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale şi împotriva măsurilor de austeritate. Autorităţile locale din oraşele Baia Mare şi Piatra Neamţ au efectuat operaţiuni masive de evacuare a romilor. Parlamentul European a cerut autorităţilor române să declanşeze o nouă investigaţie privind presupusa implicare în programele CIA de extrădare şi încarcerare a suspecţilor de terorism în centre secrete”, se arată la începutul secţiunii dedicate României din raportul AI.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă