Preşedintele Băsescu menţiona că, la insistenţele părţii române, FMI a inclus managementul privat între mijloacele avute în vedere pentru eficientizarea companiilor de stat, deocamdată aflate pe pierdere în majoritatea lor.
Preşedintele Băsescu a explicat că Banca Mondială, şi nu FMI, s-a ocupat de problema restructurărilor şi privatizărilor, FMI având în grijă îndeosebi problemele de echilibru macroeconomic şi, doar în acest context, cerând supravegherea întreprinderilor de stat cu pierderi spre a le diminua impactul negativ asupra economiei. Preşedintele a mai vorbit de un fel de proporţie adecvată ce ar fi fost atinsă între proprietatea publică şi proprietatea privată în România, sugerând astfel că formula managementului privat la întreprinderi de stat ar fi formula de a avea un management mai performant fără noi privatizări, adică fără noi înstrăinări din domeniul public.
Spre a fi strict exacţi, FMI, pe lângă faptul că a ţinut în vizor de mult aceste din urmă întreprinderi, şi-a depăşit, ca să spunem aşa, mandatul său, insistând mereu şi mereu asupra restructurării sau privatizării lor. E adevărat însă că problema managementului privat la întreprinderile de stat nu s-a pus niciodată şi că este o premieră în noul acord cu România. Dar, evident, nu s-ar putea spune că FMI nu ştia de posibilitatea aces¬tei modalităţi şi că o descoperă aşa, deodată, abia acum. Ceva l-a determinat nici să nu se refere la ea până acum şi îl determină s-o ia în seamă acum!
Dincolo de vrerile cuiva – în speţă în cazul de faţă Guvernul român, pe de o parte, şi FMI, pe de altă parte -, asta cu managementul privat la întreprinderi de stat este încurcătură mare! Păi, s-o luăm de la început. Totul ar trebui demarat cu întocmirea unor caiete de sarcini în atenţia celor dinăuntru, dar de fapt din afară, doritori să preia managementul! Pentru asta ar trebui să se ştie ce se doreşte de fapt de la companiile de stat vizate! Se ştie aşa ceva?! Nu prea cred! Apoi trebuie organizate licitaţiile internaţionale pentru desemnarea consultanţilor sub îndrumarea cărora să se organizeze licitaţiile, de asemenea internaţionale, propriu-zise în vederea desemnării echipelor manageriale. Şi doar plăţile către consultanţii de licitaţie pot fi mai mari decât pierderile pricinuite de companiile incriminate. Ar mai fi o problemă: până unde poate merge decizia echipei manageriale şi ce mai rămâne decizional la dispoziţia proprietarului-stat?!
În plus, managementul străin pretinde remuneraţii babane, care sunt distonante faţă de austeritatea impusă salariatului român, mai ales în perioada actuală de restrişte. Şi, vai!, structurile unde va fi chemat managementul străin sunt în majoritate nerentabile şi nu doar din cauza politizărilor şi încăpuşărilor, ci şi din cauze obiective, de ordin natural sau tehnologic. Şi câte şi mai câte altele! Din care statul român ar putea ieşi financiar chiar mai rău decât cu pierderi provocate de companiile încă proprietate de stat.
Rămâne însă un mare semn de întrebare de ce capitalul străin se mai încurcă cu managementul privat şi nu îl pune pe FMI-ul său, că doar nu este al nostru, să ceară direct Guvernului român externalizarea activelor ce mai aparţin statului, bineînţeles cu flaşneta virtuţilor privatizării?!
Răspunsul este unul simplu. Preluând toate punctele nodale, segmentele strategice şi sectoarele performante din economie, capitalul străin a dobândit decizia în axa majoră a economiei, dar, nevrând să-şi asume responsabilităţi şi deci lăsând administrarea în sarcina fostului proprietar, ajuns acum fără putinţe şi pârghii de a mai face ceva, a creat o disfuncţie uriaşă în economie, din cauza căreia ansamblul nu mai funcţionează. Ceea ce se vede de la o poştă! Forţând preluarea şi a ceea ce a mai rămas statului, fără a-şi asuma în continuare responsabilităţi, capitalul străin ar adânci şi consolida disfuncţia. Preluând însă managementul economiei (încă) de stat acţionează împotriva disfuncţiei, ceea ce îi este favorabil, mai ales că o face pe bani tot ai statului român. Interesant este ce urmează după întreprinderile de stat: sistemul de sănătate, sistemul de pensii, administraţia publică?
Ilie Şerbănescu este analist economic
