Un grup de cinci pescari, printre care s-a aflat și un român, au fost salvați luni de un elicopter al pazei de coastă britanice în plină furtună pe mare în timp ce ambarcațiunea lor se scufunda, imagini ale operațiunii fiind publicate sâmbătă de site-ul irishcentral.com.
Incidentul s-a petrecut în apele din partea de vest a Scoției. Pescarii s-au deplasat mult în larg pentru a pescui macrou, dar acolo au fost surprinși de o furtună puternică, iar ambarcațiunea lor a început și să ia apă.
Atunci au cerut ajutorul pazei de coastă, care a trimis în zonă un elicopter ce a ajuns la ei chiar în momentul în care ambarcațiunea s-a înclinat pe o parte și începea să se scufunde, iar pescarii au fost nevoiți să sară în apă. Din fericire, ei aveau costume de scafandru și au reușit să reziste temperaturii foarte scăzute a apei.
Imaginile arată cum un membru al echipei de salvare coboară din elicopter cu o coardă flexibilă și îi preia unul câte unul, în timp ce ambarcațiunea se scufundă. Toți cei cinci pescari sunt teferi, numai trei dintre ei fiind internați cu hipotermie medie.