22.1 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPatru state europene au condamnat, la ONU, planurile de construcţii în coloniile...

Patru state europene au condamnat, la ONU, planurile de construcţii în coloniile israeliene

Marea Britanie, Franţa, Germania şi Portugalia, membre ale Consiliului de Securitate ONU, au condamnat marţi decizia Israelului de a publica cererile de ofertă pentru construcţia unor locuinţe în colonii din Ierusalimul de Est şi Cisiordania, relatează AFP, scrie Mediafax.

Într-o declaraţie comună, exprimată după reuniunea Consiliului de Securitate ONU, dedicată Orientului Mijlociu, cele patru ţări se declară „consternate de această evoluţie total negativă”, cerând Israelului să oprească atacurile coloniştilor asupra palestinienilor.

Decizia Israelului de a accelera construcţia de locuinţe în colonii „trimite un mesaj condamnabil” despre intenţiile Israelului, subliniază acestea. „Rugăm Guvernul israelian să revină asupra acestor decizii”.

Guvernul israelian a iniţiat, duminică, procedura de cerere de oferte pentru construcţia a 1.028 locuinţe noi în trei colonii din Ierusalimul de Est anexat şi în Cisiordania ocupată, ducând astfel la noi proteste ale Autorităţii Palestiniene.

Ministerul Afacerilor Externe francez a condamnat „ferm”, luni, decizia Israelului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă