5 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialPatru răniți, într-un accident cu trei mașini, la Arad

Patru răniți, într-un accident cu trei mașini, la Arad

Patru persoane au fost rănite, vineri dimineață, într-un accident rutier produs în județul Arad, pe DN 79, relatează Mediafax. Un șofer a încercat să depășească o mașină, în condiții de ceață, și s-a ciocnit cu un alt autoturism, care a fost lovit apoi de o  treia mașină.

Accidentul a avut loc la ieșirea din orașul arădean Chișineu-Criș, unde șoferul unui autoturism cu numere de Bihor s-a angajat într-o depășire deși vizibilitatea era redusă din cauza ceții și a intrat cu mașina pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, Camelia Tuduce, șoferul unui al treilea autoturism, care mergea în spatele celui care a fost lovit, nu a putut frâna la timp și a intrat în acesta.

În urma accidentului, patru persoane au fost rănite.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca, a declarat că la locul accidentului au intervenit trei unități SMURD și un echipaj de descarcerare, iar trei dintre victime sunt în stare gravă, fiind transportate la spital, în timp ce un rănit a primit îngrijiri la fața locului.

Traficul pe DN 79 este blocat pe banda pe care s-a produs accidentul, astfel că pe a doua bandă se circulă alternativ în ambele sensuri, polițiștii estimând se va circula în condiții normale în jurul orei 12.00.

Cele mai citite

Omul de afaceri Silviu Prigoană a fost înmormântat la Cimitirul Evanghelic Lutheran

Omul de afaceri Silviu Prigoană a fost înmormântat în Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, într-o ceremonie restrânsă, conform dorinței sale. Silviu Prigoană a fost...

Marcel Boloș a anunțat prelungirea amnistiei fiscale până pe 20 decembrie 2024

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. Boloș a precizat că...

ANAF elimină obligația depunerii Declarației unice în cursul anului pentru activități noi sau suspendate

ANAF anunță modificări importante prin Ordonanța de Urgență 128/2024: contribuabilii care încep, întrerup sau suspendă o activitate fiscală în cursul anului nu mai sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă