21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPatru personalităţi din Mureş au fost distinse cu "Fibula de la Suseni",...

Patru personalităţi din Mureş au fost distinse cu „Fibula de la Suseni”, de Ziua Naţională

Patru personalităţi din Mureş au primit de Ziua Naţională, distincţia „Fibula de la Suseni”, printre acestea fiind şi un medic obstetrician care a a asistat la naşterea a zece la sută din populaţia judeţului, transmite Mediafax.

În cadrul ceremoniei de acordare a distincţiei „Fibula de la Suseni”, primul medaliat a fost profesorul universitar doctor Constantin Rădulescu, un medic cu 60 de ani de activitate în obstetrică-ginecologie, cu lucrări recunoscute internaţional în domeniul tratamentului de cancer uterin.

„Zece la sută din copiii care s-au născut la Târgu Mureş au trecut pe la dânsul, el a fost cel care le-a arătat lumina. Este absolut impresionant, are poate câteva mii de operaţii, aşa cum are şi doctorul Horaţiu Suciu”, a declarat prefectul de Mureş, Marius Paşcan, făcând referire la o altă personalitate care a primit, miercuri, „Fibula de la Suseni” – şeful secţiei Clinice de Chirurgie Cardiacă Pediatrică din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) din Târgu Mureş.

Alături de profesorul universitar doctor Constantin Rădulescu şi conferenţiarul universitar doctor Horaţiu Suciu, au mai primit distincţia criticul literar şi scriitorul Alexandru Cistelecan şi Nagy Miklos Kund, redactorul-şef al cotidianului „Nepujsag”.

În mod tradiţional, de Ziua Naţională, Prefectura Mureş decernează diplome de excelenţă şi distincţia „Fibula de la Suseni” unor personalităţi marcante ale judeţului.

„Fibula de la Suseni” reprezintă o distincţie militară veche de peste 2.000 de ani, descoperită în localitatea mureşeană Suseni în anul 1923.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă