7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialPatru persoane sub control judiciar într-un dosar de fraude informatice - prejudiciu...

Patru persoane sub control judiciar într-un dosar de fraude informatice – prejudiciu de două mil. euro

Patru dintre membrii reţelei infracţionale care a creat un prejudiciu de două milioane de euro prin fraude informatice, ale căror victime sunt cetăţeni americani, au fost puşi sub control judiciar de către Tribunalul Prahova, care a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă, informează Mediafax.

Potrivit şefului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, Tribunalul Prahova a dispus punerea sub control judiciar a patru persoane acuzate că fac parte din gruparea specializată în infracţiuni informatice care a adus un prejudiciu de două milioane de euro mai multor cetăţeni americani.

Procurorii îi reţinuseră pe cei patru în baza unor ordonanţe pentru 24 de ore şi au cerut arestarea preventivă a suspecţilor, însă joi seară magistraţii au dispus, ca măsură preventivă, controlul judiciar.

În acelaşi dosar, mai mulţi suspecţi sunt cercetaţi în libertate.

Citeşte şi: Peste 2.000 de conturi de e-mail, inclusiv ale unor companii din SUA, sparte de patru hackeri din Satu-Mare

Nouă percheziţii domiciliare au avut loc, miercuri, în judeţul Prahova, la Ploieşti (una), dar şi în Constanţa (cinci), Sibiu (una) şi Bucureşti (două), în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea grupării specializate în infracţiuni informatice şi cu instrumente de plată electronică.

Grupul infracţional a fost iniţiat şi coordonat de un bărbat din Constanţa şi a acţionat în perioada 2008 – 2012, prejudiciul creat fiind de două milioane de dolari.

La percheziţii au fost identificate sisteme informatice, mai multe autoturisme, bijuterii şi diferite sume de bani, fiind dispuse măsuri asigurătorii. De asemenea, 17 persoane au fost aduse cu mandat la sediul DIICOT Ploieşti, pentru audieri.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2008 – 2012 membrii grupului infracţional (…), utilizând aplicaţii informatice, au scanat, în vederea identificării vulnerabilităţilor – clase de IP-uri destinate POS-urilor, pe porturile caracteristice acestora. Ulterior identificării acestor IP-uri vulnerabile, erau instalate keyloggere pe terminalele POS, iar prin intermediul unor programe informatice de control de la distanţă (Remote Desktop Protocol) se realizau transferurile de date de identificare ale instrumentelor de plată electronică utilizate la aceste POS-uri”, precizau procurorii DIICOT.

Citeşte şi:24 de percheziţii la suspecţii de fraude informatice

Potrivit acestora, o parte din numerele de carduri astfel obţinute au fost vândute către diverse persoane în vederea efectuării de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Totodată, alţi membri ai grupului infracţional organizat au obţinut, prin metodele „phishing” şi „vishing”, datele de logare on-line ale mai multor conturi aparţinând unor persoane din SUA şi au efectuat transferuri de sume de bani din conturile fraudate în conturile deschise pe numele unor persoane recrutate în acest sens.

O parte din datele de identificare ale card-urilor bancare obţinute prin metodele respective au fost inscripţionate pe carduri clonate şi utilizate la retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri din SUA.

Cele mai citite

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...
Ultima oră
Pe aceeași temă