22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPatru persoane, iinculpate pentru vânzarea de informaţii despre familia regală britanică

Patru persoane, iinculpate pentru vânzarea de informaţii despre familia regală britanică

Corespondentul regal al tabloidului The Sun şi doi foşti angajaţi ai academiei militare urmate de prinţii William şi Harry au fost inculpaţi, miercuri, pentru vânzarea de informaţii despre familia regală pentru mii de lire, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Jurnalistul Duncan Larcombe, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că i-a plătit peste 23.000 de lire (27.000 de euro) lui John Hardy, în vârstă de 43 de ani, un fost instructor al prestigioasei academii militare Sandhurst, şi soţiei sale, Claire, în vârstă de 39 de ani, în schimbul unor informaţii nespecificate despre familia regală, au anunţat parchetul şi poliţia.

“Din 10 februarie 2006 până în 15 octombrie 2008, se presupune că 34 de plăţi au avut loc, beneficiarii fiind John Hardy şi Claire Hardy, atingând o sumă de 23.000 de lire pentru informaţii mai ales despre familia regală sau Sandhurst”, a transmis The Crown Prosecution Service, serviciile parchetului.

O a patra persoană, Tracey Bell, o fostă asistentă la centrul medical al Sandhurst, în vârstă de 34 de ani, a fost de asemenea inculpată pentru corupţie.

Aceasta este suspectată că a primit 1.250 de lire (1.460 de euro) între octombrie 2005 şi iulie 2006 pentru informaţii care au dus la cinci articole despre Sandhurst apărute în The Sun, cotidianul cel mai vândut în Marea Britanie aparţinând lui Rupert Murdoch, conform parchetului.

Prinţul William, pilot de elicopter în cadrul unităţii de cercetare şi salvare a Royal Air Force, şi-a primit formarea la Sandhurst, în sudul Angliei, din ianuarie până în decembrie 2006. Fratele său mai mic, prinţul Harry, s-a aflat la Sandhurst între mai 2005 şi aprilie 2006.

Harry, care este copilot artilerist pe elicoptere Apache, a fost trimis de două ori în Afganistan.

Cele patru persoane inculpate vor apărea în faţa tribunalului Westminster din Londra la 8 mai.

Aceste inculpări intervin pe fondul operaţiunii Elveden, o anchetă declanşată în urma scandalului interceptărilor telefonice practicate de News of the World, fostul tabloid al lui Rupert Murdoch.

Jurnalul este suspectat că a interceptat convorbirile a sute de persoane, celebrităţi sau anonimi, pentru a obţine exclusivităţi la începutul anilor 2000.

Cele mai citite

Natalia Iocsak, prima femeie care a câștigat o etapă din Campionatul Național de Drift

Băimăreanca Natalia Iocsak a câștigat prima etapă din Campionatul Național de Drift, care a avut loc în weekend la Arena Națională din Capitală, devenind...

Prognoza meteo pe regiuni, valabilă pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea de 1 iunie

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în intervalul 20 mai - 2...

A luat campionatul și pleacă de la FCSB! Cu ce echipă s-a înțeles Ovidiu Popescu

După opt sezoane petrecute la FCSB, Ovidiu Popescu s-a despărțit de noua campioană a României și va evolua în sezonul următor la Universitatea Cluj,...
Ultima oră
Pe aceeași temă