19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPatronii cehi debarca la Constanta

Patronii cehi debarca la Constanta

Cea mai importanta delegatie economica ceha care a ajuns vreodata in municipiul Constanta va sosi, la Hotelul Ibis, miercuri, 12 iulie, la ora 14.00. Parteneriatul romano-ceh are loc cu ocazia vizitei presedintelui Republicii Cehia in Romania, Vaclav Klaus, care este insotit de o delegatie de oameni de afaceri formata din 49 de persoane, reprezentand 36 de firme si organizatii din Cehia. Parteneriatul de afaceri este organizat de Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta si Federatia Industriasilor din Republica Ceha. Este cea mai importanta delegatie de oameni de afaceri din Cehia care participa la un parteneriat de afaceri in Constanta, ocazie deosebita pentru firmele constantene de a avea contacte cu firme cehe si de a afla modul in care acestea s-au adaptat la cerintele impuse de aderarea la Uniunea Europeana.

Domenii diverse de activitate

Firmele cehe care fac parte din delegatie au diferite domenii de activitate, printre care industrie (industria de mase plastice si ambalaje, industria metalurgica, industria chimica, petrochimica, detergenti, industria de masini si echipamente, echipamente electrice si electronice, industria alimentara, industria farmaceutica, reciclarea deseurilor metalice si a deseurilor electronice, productie poligrafica, amabalaje flexibile), constructii civile, industriale si hidroelectrice, infrastructura urbana, instalatii electrice, sisteme de securitate pentru usi, ferestre, servicii de inginerie pentru canalizare si apa, surse de energie ecologice si alternative, inginerie geodezica, lucrari de cadastru; servicii portuare, servicii de transport fluvial, manipulare pe cai navigabile, servicii de transport containerizat; transporturi rutiere si feroviare; servicii si infrastructura de comunicatii; servicii de consultanta financiara si management, servicii de publicitate, servicii de consultanta in domeniul constructiilor, managementul apelor si protectia mediului, consultanta in domeniul resurselor energetice; servicii bancare si de asigurari; comert cu materiale electrice, automobile si componente auto, materiale de constructii si articole de feronerie, deseuri metalice, bunuri de larg consum, masini si unelte, mobilier si produse din lemn, echipamente tehnice si electronice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă