11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPatriarhul Daniel i-a primit în vizită pe Ponta, Dragnea, Oprea, Constantin şi...

Patriarhul Daniel i-a primit în vizită pe Ponta, Dragnea, Oprea, Constantin şi Isărescu

Patriarhul Daniel l-a primit, luni, într-o vizită pe președintele PSD Victor Ponta, alături de ceilalţi lideri USD, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, dar şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, informează Mediafax.

Victor Ponta a fost întrebat dacă s-a discutat de o suplimentare de fonduri pentru construirea Catedralei Mîntuirii Neamului și a răspuns negativ.

În urmă cu o lună, părintele Constatin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că totalul costului aferent lucrărilor de finalizare a Catedralei Mântuirii Neamului până la stadiul roşu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro.

Referitor la graficul de execuţie a lucrărilor, Patriarhia a precizat că, în aprilie 2013, a fost finalizată construirea infrastructurii Catedralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiaşi an au început lucrările la suprastructura acesteia. Edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016.

Potrivit Patriarhiei, în cei trei ani de la începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, sumele plătite către bugetul de stat, reprezentând impozite şi contribuţii sociale la salariile lucrătorilor de pe şantierul catedralei, TVA, acciză şi alte taxe, au fost în valoare de peste 40 milioane de lei, respectiv 9 milioane euro.

Viitoarea catedrală patriarhală este construită din donaţii şi cu sprijin financiar de la bugetul de stat şi bugetele locale.

Prin Legea construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului nr. 376 din 2007 se recunoaşte caracterul naţional al proiectului Patriarhiei Române, considerat ca fiind necesar pentru cult şi reprezentativ pentru credinţa majorităţii poporului român, care, la ultimul recensământ al populaţiei din anul 2011, şi-a declarat apartenenţa la Biserica Ortodoxă Română în proporţie de 86 la sută, arată Patriarhia.

Această lege prevede că fondurile destinate construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă