Singura instituţie a statului român care se bucura de prestigiu internaţional unanim, Institutul Cultural Român, a încetat ieri să mai existe în forma pe care i-au dat-o, începând din 2005, Horia-Roman Patapievici şi colaboratorii săi şi se va transforma, sub autoritatea Senatului, într-un instrument de „perpetuare a identităţii naţionale”.
Patapievici şi-a onorat promisiunea făcută la sfârşitul lunii iunie şi şi-a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă la care au luat parte numeroşi artişti şi oameni de cultură, demisia din fruntea ICR, împreună cu cei doi vicepreşedinţi, Tania Radu şi Mircea Mihăieş, după ce Curtea Constituţională a respins excepţia de constituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului în privinţa ordonanţei de urgenţă prin care guvernul Ponta a trecut ICR din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului.
Patapievici a denunţat schimbarea, prin trecerea în subordinea Senatului, a misiunii ICR, dintr-una de „mediator care a pus în legătură artişti şi operatori culturali din România cu cei din străinătate şi o instituţie care a promovat cultura naţională în cooperare cu instituţii de cultură străine, asigu-rând astfel succesul acţiunilor sale pe piaţa culturală externă”, într-una de propagandă, precizată explicit în preambulul OUG 27/2012. În motivarea „urgenţei” schimbării subordonării ICR, Guvernul a invocat „necesitatea consolidării şi amplificării, sub diferite forme, a relaţiilor culturale cu comunităţile româneşti de peste hotare, în scopul păstrării şi perpetuării identităţii naţionale, deziderat de o importanţă deosebită în contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturală. Atin-gerea acestui scop impune exercitarea controlului parlamentar asupra funcţionării ICR. Aceasta se face prin intermediul Senatului României, în calitate de cameră decizională pentru adoptarea proiectelor de legi şi propunerilor legislative în domeniul politicii externe, în Senat funcţionând comisii permanente pe acest domeniu, precum Comisia pentru politică externă, Comisia pentru afaceri europene şi Comisia românilor de pretutindeni”. „În mod interesant, lipseşte cea pentru cultură”, a observat Patapievici.
Ponta însuşi şi-a motivat decizia de a scoate ICR din subordinea preşedintelui prin faptul că ICR este o „instituţie mult prea politizată”, caracterizată printr‑o „lipsă totală de transparenţă în cheltuirea fondurilor publice”, drept pentru care, aproape imediat, ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, a anunţat ICR că a rămas fără 14,5 milioane de lei, o treime din bugetul anual al ICR. Patapievici s-a întâlnit miercuri cu reprezen-tanţii Ministerului de Finanţe, în spe-ranţa că îi va convinge pe aceş-tia să se răzgândească, dar nu a obţinut decât nişte promisiuni. Ieri, el a prezentat o listă de aproape 20 de proiecte derulate de institutele culturale din toată lumea care riscă să fie anulate de această tăiere a bugetului.
În condiţiile în care lui Ponta şi USL nu le-a păsat de protestele a mii de oameni de cultură din întreaga lume – inclusiv doi laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură – care le-au cerut să anuleze ordonanţa de urgenţă, este puţin probabil că se vor lăsa înduioşaţi de pers-pectiva ca regizorul Cristian Mungiu să nu mai aibă o retrospectivă la Bruxelles sau ca muzicienii români să nu mai poată susţine la New York, la Carnegie Hall, un concert dedicat lui Dinu Lipatti.
Indiferent pe cine va numi USL în fruntea ICR (pe piaţă se vehiculează numele lui Stelian Tănase sau Ioan Bogdan Lefter), ieri s-au încheiat şapte ani în care cultura română a câştigat, prin munca ICR, vizibilitate, recu-noaş-tere internaţională şi un respect fără precedent. „Când România va redeveni normală, atunci lumea îşi va da seama ce instituţie prestigioasă a fost ICR sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici. Sunt îngrijorat să constat că primul gest prin care guvernanţii de azi şi-au început revoluţia a fost un atac rudimentar la adresa culturii”, a declarat Andrei Pleşu pentru „România liberă” cu câteva zile în urmă.
