2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPasajele de pe centura Aradului sub semnul întrebării

Pasajele de pe centura Aradului sub semnul întrebării

Cele două pasaje de pe centura Aradului sunt finalizate în proporţie de 65, respectiv 85%. În acest an, în buget nu au fost alocaţi bani pentru continuarea celor două investiţii, ci doar pentru plata datoriilor către constructori. Deputatul democrat-liberal Eusebiu Pistru, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, spune că nici pentru următorii ani nu au fost alocate sumele necesare pentru finalizarea celor două pasaje. Deputatul PSD, Flavius Măduţa, crede că acestea vor fi totuşi finanţate, iar premierul Ponta i-a promis că pasajele vor fi realizate.

Nu există bani pentru continuarea lucrărilor

Cele două bariere de pe centura Aradului produc multe bătăi de cap şoferilor. În fiecare zi, cozile se întind pe kilometri întregi şi situaţia este explozivă. Barierele sunt necesare pentru fluidizarea circulaţiei pe centura Aradului, unde cozile se întind pe kilometri întregi. Liniile ferate duble Arad-Curtici şi Arad-Oradea, folosită şi de garniturile de tren care aprovizionează CET Arad, au barierele lăsate aproape zece ore pe zi. Circulaţia pe calea ferată Arad – Bucureşti impune aproximativ 74 de închideri ale barierei pe zi, cu durata medie de închidere a barierelor de peste 170 minute în 24 ore.
În urmă cu ani de zile, autorităţile au decis construcţia a două pasaje peste cele două linii ferate: Arad-Curtici şi Arad-Bucureşti. În perioada în care liberalul Ludovic Orban a fost ministru al Transporturilor, a promis de mai multe ori că situaţia se va rezolva, dar proiectele au zăcut prin sertarele de la minister. După 2008, acestea au fost găsite şi au intrat la finanţare. În 2012, lucrările au continuat în ritm redus, ca pentru 2013 să nu mai fie prevăzut în bugetul Ministerului Transporturilor nici un leu pentru continuarea lucrărilor.

Deputatul Eusebiu Pistru, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a făcut patru amendamente în acest caz, două pentru finanţarea celor două pasaje şi două amendamente pentru plata datoriilor care existau la finalul anului 2012 către constructori. În anexa 3/12/29, la pagina 93 din bugetul pe 2013, spune deputatul Eusebiu Pistru, pentru unul dintre pasaje este prevăzută suma de 1.837.000 lei, exact suma pe care o datorează de fapt Ministerul Transporturilor constructorilor. În această situaţie, în 2013 nu a fost alocat în realitate nici un leu pasajului de pe centura Aradului. Nici pentru anii 2014 sau 2015 nu a fost alocat vreun leu pentru cele două pasaje. În acest moment, unul dintre pasaje este finalizat în proporţie de 85% şi al doilea, de 65%.

 

Ponta promite bani pentru pasaje

 

Deputatul PSD, Flavius Măduţa, spune că situaţia prezentată de colegul său, democrat-liberalul Eusebiu Pistru, este complet altfel. El a arătat că finanţarea pasajelor a fost oprită tocmai de guvernele PDL. „Arădenii trebuie să ştie că guvernele Boc şi Ungureanu au tăiat fondurile pentru cele două pasaje, anul trecut. În aceste condiţii, ar fi potrivit ca parlamentarii PDL să lase capul în pământ când vine vorba despre pasaje. Au lăsat în urma lor o situaţie foarte încurcată, pe care noi trebuie să o descurcăm acum, şi o vom face. Este tipic pentru PDL să lanseze proiecte pe hârtie, fără să aibă o susţinere bugetară, aşa cum au procedat în cazul Planului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Este un tip de politică mincinoasă, care pe mine nu mă caracterizează”, a spus Flavius Măduţa. Dar, bani vor veni şi pentru cele două obiective de la Arad. „Am avut mai multe discuţii pe tema celor două pasaje, inclusiv cu primul ministru Victor Ponta şi cu ministrul Dan Şova. Ambii m-au asigurat că sunt alocate fonduri pentru finalizarea celor două pasaje de pe centura Aradului. Investiţiile sunt prevăzute şi în bugetul Compania Naţionale a Autostăzilor şi Drumurilor Naţionale din România”, a declarat Flavius Măduţa.

 

Ce spune Pistru

 

Eusebiu Pistru recunoaşte că finanţarea a fost redusă de către Guvernele în care el a fost secretar de stat chiar la Ministerul Transporturilor, dar situaţia ar fi fost reglată la rectificările bugetare. „Aveam intenţia să alocăm sumele restante pe măsură ce lucrările avansau, printr-o procedură pe care domnul Măduţa probabil nu o cunoaşte. Se numeşte rectificare bugetară. Reamintesc că USL se află la Putere din aprilie 2012, dar Guvernarea Ponta a preferat să finanţeze, prin rectificare bugetară, centura ocolitoare de la Târgu Jiu, un obiectiv electoral, decât pasajele din Arad”, a afirmat Eusebiu Pistru.

Cele mai citite

Ultimele imagini cu avionul prăbușit în Kazahstan. Ce parte din acesta a fost avariată

Pe imaginile filmate de unul dintre supravieţuitori se poate observa că aripa avionului este ruptă, iar aeronava este în cădere, oamenii în jur par...

China prelungește ancheta antidumping asupra coniacului european

Ministerul Comerțului din China a anunțat prelungirea cu trei luni a anchetei antidumping asupra coniacului din Uniunea Europeană, decizie ce va duce la o...

Alba Iulia suspendă taxa de promovare turistică, după cererea hotelierilor

Consiliul Local Alba Iulia a votat, la începutul acestei săptămâni, pentru suspendarea taxei de promovare turistică, care se aplica turiștilor cazați în municipiu. Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă