21.1 C
București
sâmbătă, 22 iunie 2024
AcasăSpecialPartidul "Stanga" - a cincea roata

Partidul “Stanga” – a cincea roata

Recenta decizie de fuzionare, adoptata concomitent atat de congresul Partidului zis al Socialismului Democratic (PDS), cat si de congresul unei grupari politice cu nume straniu – Dreptate a Muncii si Sociala: Alternativa in Alegeri (WASG) – desprinse in urma cu trei ani din Partidul Social-Democrat, confera noi sanse evolutiei pe scena parlamentara germana a unui actor care, inca de la alegerile din septembrie 2005, a incurcat itele guvernarii, obligand cele doua mari partide concurente – crestin-democratii (CDU/CSU) si social-democratii (SPD) – sa incheie, fara pic de entuziasm, actuala mare coalitie. Daca pana atunci aritmetica aliantelor electorale garanta formarea de majoritati stabile fie "de dreapta" (CDU/CSU plus liberalii), fie "de stanga" (SPD plus verzii), ivirea acestui nou partid, cu care nimeni nu-i dispus sa intre in coalitie – veritabila a cincea roata la caruta –, promite repetarea unor situatii critice, de pat.
Noul partid, numit pur si simplu "Stanga" (Die Linke), reuneste doua formatiuni politice situate la limita extrema a unei legitimari democratice. PDS nu este altceva decat fostul partid comunist (SED), de guvernamant, din RDG, rebotezat ad-hoc dupa reunificarea tarii. Desi peste 95% dintre cei 2,3 milioane de membri s-au retras din partid dupa caderea Zidului Berlinului (in 1990 mai ramasesera 285.000, in prezent doar vreo 62.000), structura organizatorica a ramas practic neatinsa, iar multi dintre fruntasii de astazi sunt recrutati dintre vechii activisti (unii chiar fosti colaboratori ai faimoasei Stasi, securitatea est-germana). Anumite grupari din cadrul PDS ("Platforma Comunista", de pilda) continua sa pretinda ca Zidul a fost necesar si ca RDG a fost un stat mai bun decat RFG, refuzand sa renunte la ideea de a schimba prin revolutie oranduirea actuala – motiv pentru care partidul se afla si acum sub observatia Oficiului Federal pentru Protectia Constitutiei (Verfassungsschutz). Faptul ca, spre deosebire de partidul nazist in 1945, fostul partid comunist, raspunzator pentru deceniile de dictatura, pentru teroarea din acei ani si pentru nenumarate victime, n-a fost interzis dupa 1989 face parte dintre ciudateniile istoriei germane. Cat despre suportul de care el beneficiaza totusi in estul tarii, acesta se explica in buna masura prin abilitatea cu care PDS s-a profilat ca pretins aparator al intereselor populatiei de acolo, instrumentalizand deziluzia celor care sperau ca reunificarea sa-i blagosloveasca imediat cu un nivel de trai occidental.
Cert este ca PDS nu avea in vest nici o sansa, nereusind sa treaca, nici macar la alegeri de land, de un procentaj nesemnificativ. I-a venit insa in ajutor, in mod nesperat, grupul de fosti social-democrati care, nemultumiti de deplasarea spre centru a partidului pe timpul cancelarului Gerhard Schröder, au intemeiat WASG, dand astfel nastere si in vechile landuri la o formatiune politica aflata la stanga fata de SPD. Situatie in care Oskar Lafontaine, candva sef al social-democratilor, intuind sansa unui comeback spectaculos, a demisionat din SPD si a lansat – cu succes, dupa cum s-a vazut – initiativa fuzionarii celor doua partidute, care altminteri n-ar fi avut multe de spus la nivelul politicii federale. Este succesul unui populism cu atat mai suspect cu cat proaspatul salvator al PDS, Oskar Lafontaine, s-a ilustrat in 1990, in calitate de candidat social-democrat la functia de cancelar, ca adversar categoric al reunificarii Germaniei. Iata o istorie care, fara a avea un corespondent romanesc direct, ar trebui sa dea de gandit si la Bucuresti: anume despre buturuga cea mica si carul cel mare.

Gheorghe Sasarman este scriitor roman stabilit in Germania

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă