3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPartidul lui Vladimir Putin pierde majoritatea - exit-poll

Partidul lui Vladimir Putin pierde majoritatea – exit-poll

Partidul Rusia Unită al premierului Vladimir Putin câştigă alegerile cu 48,5% din voturi, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, pierzând însă majoritatea.

Potrivit acestui sondaj, Rusia Unită pierde majoritatea absolută de care dispunea până în prezent în Duma (Camera inferiorară). Partidul Comunist rămâne a doua forţă politică din Rusia, cu 19,8% din voturi, relatează Mediafax, care citează AFP.

Rusia Dreaptă (centru-stânga) obţine 12,8 la sută, iar partidul liberal-democrat (naţionalist) 11,42 la sută, potrivit acestor date furnizate de institutul de sondaje Vtsiom.

Partidul liberal Iabloko nu trece pragul electoral de 7 la sută necesar pentru a avea un grup reprezentativ în Duma.

Până în prezent, partidul Rusia Unită dispunea de o majoritate zdrobitoare în Duma.

Sondajele au arătat o scădere a popularităţii în ultimele luni a acestei formaţiuni prezidate de premierul Vladimir Putin şi al cărei cap de listă a fost preşedintele Dmitri Medvedev.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă