Un partid politic denumit „Partidul Colectiv” este în curs de organizare la Timişoara. Iniţiatorul său este un tânăr absolvent al Facultăţii de Drept, Cosmin Mirișan, care a declarat că formaţiunea politică se naşte „din nevoia oamenilor de a scăpa de corupție”, scrie Mediafax.
„Partidul Colectiv reprezintă reacția oamenilor la umilințele și corupția din ultimii 26 de ani din România, acest nume l-au ales oamenii și este de înțeles de ce”, a declarat Cosmin Mirișan.
Tânărul a spus că partidul va fi o formaţiune politică în adevăratul sens al cuvântului și că urmează o perioadă de organizare.
„Da, va fi un partid în adevăratul sens al cuvântului, dar în primul rând trebuie să ne organizăm. În momentul de față, toți cei care au creat pagini și grupuri pe aceasta temă (pe rețelele de socializare – n.r.) și mai ales cu această denumire, lucrăm împreună pentru a fuziona toate paginile din mediul online, ținând cont că toate aceste pagini au împreună peste 10.000 de like-uri se va forma o bază solidă de lucru”, a declarat Cosmin Mirișan.
Ideea care a pus bazele acestui nou „partid” este nevoia oamenilor de a scăpa de corupție, a mai spus Mirișan.
„Ideea are la bază nevoia oamenilor de a scăpa de corupție, și cum nu e foarte ușor de scăpat de corupție și de mafia politică, trebuie creată o entitate solidă, care măcar să pună o presiune constantă pe acest mediu viciat, dacă nu chiar să vină cu candidați noi și transparenți din rândul cetățenilor de rând sau din rândul elitelor care tocmai din cauza corupției au ales să nu se implice”, a afirmat Cosmin Mirișan.
Pe viitor, a adăugat acesta, cei care vor să formeze noul partid intenționează să mențină presiunea pe clasa politică până se organizează, „iar dacă reușim să punem pe picioare o formațiune politică nouă și transparentă, să îi îndepărtăm în mod democratic la alegeri”.
Cinci ONG-uri au semnat o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis în care îi propun „un set de măsuri fezabile şi neutre politic”, în timp ce alte liste cu revendicări circulă de Facebook, unde au fost create pagini intitulate „Partidul Colectiv”.
Pagina „Partidul Național Colectiv”, creată de „un grup de prieteni din București”, majoritatea cu job-uri în IT, care precizează că nu sunt membri în vreun partid sau adepți ai vreunei ideologii politice și că au prieteni răniți grav în Colectiv, a obținut peste 4.100 de Like-uri, iar grupul „Partidul Colectiv”, care are ca administratori nouă tineri, reunește acum 5.582 de membri.