Din '89 incoace se vorbeste de par-teneriatul public-privat ca despre una dintre principalele metode de dezvoltare locala. In realitate, in spatele unui termen pompos se ascund marile tepe trase de primarii bugetului local. Un asemenea parteneriat este, de fapt, o asociere intre comunitatea locala si o firma privata, cu scopul demararii unei afaceri. De obicei, din afacere ar trebui sa existe un profit minim.
In cele mai multe cazuri nu se intampla, insa, asa. Comunitatea intra in afacere cu un procent ridicol fata de contributia efectiva la investitie. In toate marile orase din Transilvania sunt exemple de parteneriate esuate, incheiate de municipalitate cu diverse firme.
Afacerile oneroase, dezvoltate cu aportul comunitatii sunt prezentate intotdeauna ca un viitor mare succes al edililor. Investitorii care intra in „combinatie” cu primaria sunt perceputi ca niste salvatori ai urbei, iar edilii puncteaza serios la capitolul imagine si mai aduna cateva potentiale voturi pentru un nou mandat.
Asa incepe invariabil un parteneriat public-privat, care nu intotdeauna se dovedeste profitabil pentru comunitate. Zeci de hectare de teren, cladiri, utilaje sau chiar bani publici au fost investite de comunitatile locale in afaceri falimentare sau in intreprinderi cu profit minim.
Aportul consiliilor locale a fost de obicei subevaluat, primariile neputand controla firma in care s-au asociat, pentru ca detin putine procente din afacere. Recent, un cotidian regional aborda afacerile Primariei Cluj-Napoca derulate in parteneriat public-privat. Aproape toate investitiile facute de municipalitate au fost nerentabile.
Contractele incheiate in perioada „epocii Funar” au adus bani foarte putini in visteria orasului. Din pacate, cei care au venit dupa Funar nu au avut prea multe de reparat. Contractele incheiate pe termen lung nu pot fi atacate cu succes in instanta, pentru ca „baietii smecheri” au avut grija sa le „betoneze”.
Singura solutie este constrangerea investitorilor care controleaza afacerile sa renegocieze anumite clauze contractuale. Dar, la cat de bine sunt ticluite contractele, revizuirea acestora este tot in favoarea partenerilor de afaceri ai primariei.
Clujul nu este singurul municipiu in care asocierea consiliilor locale cu diverse firme a fost un esec pentru comunitate. Afacerea „CasaRom” din Arad sau multiplele asocieri ale Consiliului Local Deva sunt doar cateva dintre cazurile celebre in care bugetul local este vaduvit de sume importante din dividendele cuvenite in urma derularii afacerilor dezvoltate in parteneriat public-privat.
Spre exemplu, Consiliul Local din Deva a reusit performanta sa se asocieze cu doua firme care vor fi potentiali concurenti pe piata reciclarii deseurilor si care-si dau pumni discret sub centura, chiar daca in cele doua afaceri au un numitor comun: implicarea Primariei. In timp ce bugetul local este spoliat de afacerile oneroase, primarii sunt acoperiti in fata legii de votul consilierilor, care lucreaza in majoritatea cazurilor ca niste veritabile masini de ridicat mana. Responsabilizarea edililor ar duce, probabil, la evitarea aprobarii unor parteneriate paguboase pentru comunitate. Dar, atata timp cat alesii locali se ascund in spatele unor liste aprobate de conducerile partidelor, raspunderea consilierilor este minima, iar ei se vor subordona de regula disciplinei de partid si, implicit, intereselor primarilor, pusi in scaun tot de „jocurile” politice.
