10.2 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialParlamentul german a aprobat suplimentarea fondului de stabilitate financiară al UE

Parlamentul german a aprobat suplimentarea fondului de stabilitate financiară al UE

Parlamentul german a aprobat joi suplimentarea fondului de stabilitate financiară al UE, într-un vot cu valoare de test pentru Angela Merkel, după ce o parte din coaliţia sa s-a opus proiectului, relatează NewsIn.

Mulţi germani se împotrivesc alocării de mai mulţi bani pentru a ajuta ţările din Zona euro care se confruntă cu dificultăţi financiare, precum Grecia.

Vineri, camera superioară a Parlamentului german se va pronunţa asupra măsurilor, dar, potrivit aşteptărilor, le va accepta.

Toate cele 17 ţări care folosesc moneda unică europeană trebuie să ratifice angajamentul de a suplimenta fondurile de care dispune mecanismul de stabilitate financiară la 440 de miliarde de euro.

Până în prezent, 10 state au aprobat.

Angajamentul Germaniei, cea mai mare economie din Europa, ar urma să crească de la 123 miliarde de euro la 211 miliarde.

Germania devine astfel cea de-a unsprezecea ţară care aprobă extinderea anvelopei şi a competenţelor Fondului european de salvare /FESF/, creat în 2010 pentru a veni în ajutorul ţărilor din Zona euro aflate în dificultate. Berlinul va fi cel mai mare contributor la acest fond.

Cele mai citite

Brazilienii Lula, Bolsonaro și argentinianul Milei îl felicită pe Trump

Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegerile din Statele Unite, alături de fostul președinte...

Qinwen Zheng, calificare istorică în semifinale la Turneul Campioanelor! Victorie categorică împotriva lui Paolini

Qinwen Zheng, aflată la prima participare la Turneul Campioanelor, a învins-o categoric pe Jasmine Paolini și a obținut calificarea în semifinale. Qinwen Zheng a realizat...

Donații politice record în fotbalul american! Proprietarii echipelor au investit peste 28 de milioane de dolari, majoritatea fondurilor mergând către republicani

Proprietarii echipelor din NFL au donat o sumă semnificativă în ciclul electoral 2023-2024, 83% dintre contribuții fiind direcționate către candidații republicani. Proprietarii echipelor din National...
Ultima oră
Pe aceeași temă