Circula de la o vreme o multime de speculatii privind guvernul ce va rezulta dupa alegerile de la 30 noiembrie. Mai toate scenariile incearca sa raspunda la intrebarea "pe cine va numi Traian Basescu in functia de premier?" si, in majoritatea versiunilor, numele viitorului prim-ministru nu este, asa cum v-ati astepta, Theodor Stolojan. Se presupune, desigur, ca actualele tendinte politice se pastreaza, ca vom avea un Parlament cu patru partide in ordinea PD-L, PSD, PNL, UDMR, pe care o dau sondajele, si ca presedintele va opta firesc pentru un premier PD-L. Cum Stolojan si-a anuntat deja intentia de a conduce viitorul guvern dominat de PD-L si cum partidul a validat in unanimitate aceasta optiune, s-ar zice ca nu trebuie sa ne asteptam la mari surprize dupa alegerile de pe 30 noiembrie. "Naiv!", ni se raspunde de avizati. Este limpede ca nu intelegem mai nimic din politica inalta si din complicatele manevre din culisele politicii romanesti.
Altele sunt de fapt jocurile si Stolojan nu face parte din ele! In realitate, fostul lider liberal nu este decat un pion ce urmeaza a fi sacrificat. Basescu il va numi o data, desigur, pentru a salva aparentele, il va numi probabil chiar si a doua oara dupa ce primul guvern va fi fost respins de alianta PNL-PSD, dar guvernul care va ramane, cel de-al treilea, va fi condus de o alta persoana, una cu adevarat apropiata presedintelui, poate Blaga, poate un alt nume tinut secret pana in ultimul moment.
Marturisim ca acest mod de a face politica ne depaseste. O multime de oameni politici, observatori si jurnalisti par sa isi piarda o mare parte a timpului si energiei pariind pe gesturile viitoare ale presedintelui. Ghicitul in stele, cafea, carti de joc etc. in legatura cu ce va face sau ce nu va face Basescu este, in principiu, o pierdere de vreme, dar, dintr-un motiv sau altul, pare sa fie jocul care fascineaza Bucurestiul.
Pentru clasa noastra politica este o nota proasta, caci lasa impresia ca, lipsita de proiecte politice puternice si de personalitati la fel de puternice care sa le promoveze, isi extrage legitimitatea raportandu-se pozitiv sau negativ la Basescu. Or – slava Domnului! –, viata romanilor nu depinde de Traian Basescu asa cum nu depinde de existenta nici unui politician. Ultimul care a crezut ca este de neinlocuit, Adrian Nastase, a cazut atat de rau incat nici pana azi nu pare sa isi fi dat seama ce l-a lovit.
Pe de alta parte, se poate observa ca multe dintre pariurile pe comportamentul viitor al lui Traian Basescu mizeaza in mod straniu pe o subita si inexplicabila sminteala a presedintelui. Bunaoara, in cazul scenariului de mai sus nu poti sa nu te intrebi cum sa NU il insarcineze Basescu pe Stolojan cu formarea guvernului?
Adica dupa ce principalul partid al tarii si-a facut campanie si a obtinut voturile propunand un anumit premier, sa vina presedintele si sa spuna ca optiunea PD-L este proasta si ca voturile celor care i-au ales nu conteaza ar fi curata sminteala pentru ca ar fi un semn de insuportabila aroganta si un act de sinucidere politica.
Ultimul joc de dat in bobii politici priveste promulgarea sau nu de catre presedinte a legii de majorare a salariilor profesorilor. Dinspre Guvern si dinspre liberali se mizeaza pe "nu". Ca cica Basescu i-ar fi promis lui Tariceanu ca va retrimite legea la Parlament, ceea ce inseamna ca legea va deveni problema viitorului legislativ, care o va putea ajusta la viitorul buget. Asa o fi, cum zice Guvernul, numai ca, daca Basescu va retrimite legea la Parlament, ar fi semn limpede ca si-a pierdut mintile. Pentru ca: majorarea salariilor profesorilor a fost votata in unanimitate, ceea ce face din ea obiectul consensului clasei politice.
Nici macar membrii Guvernului n-au indraznit sa se opuna si ar fi ca si cum Guvernul incearca sa scoata castanele din focul iresponsabilitatii parlamentare cu mana presedintelui. In al doilea rand, legea fiind constitutionala, o eventuala respingere de catre Cotroceni n-ar putea fi justificata decat prin ratiuni bugetare. Or, scandalul Loganurilor pentru politie si cel al salariilor pentru clientela politica din agentiile guvernamentale demonstreaza ca Guvernul nu a gestionat bugetul nici transparent, nici responsabil. In sfarsit, inghetarea prin ordonanta a tuturor salariilor bugetare ar fi un mare cadou oferit presedintelui, pentru ca la aceasta masura nu se poate recurge decat intr-un singur caz: daca Guvernul refuza sa demisioneze. Politic, moral si tactic, Basescu nu are asadar decat de castigat din promulgare.
Tariceanu ar face, prin urmare, bine sa nu mai joace alba-neagra asteptandu-l pe Basescu, sa dea banii profesorilor si sa incerce sa negocieze un moratoriu de ultim moment pentru restul categoriilor bugetare in schimbul asumarii de catre clasa politica a unui proiect de lege unica a salarizarii si a unor majorari ulterioare esalonate.
