Cidat obiceiul americanilor obicei de a face bilantul unui presedinte la o suta de zile dupa ce a trecut pragul Casei Albe! Este continuta in acest ritual toata mitologia competitiva care pompeaza visul american. El exprima ceva din pragmatismul acestei natiuni ce ratifica reusita numai din exemple concrete. Dar tradeaza si nerabdarea intreprinzatorului care mizeaza pe totul sau pe nimic. De asta data insa asteptarea scadentei era incarcata si de o nervozitate speciala. Atatea sperante si-au pus si isi pun americanii in acest presedinte atipic, incat analiza rezultatelor ia si o turnura mistica. Se asteapta totul de la Obama, la primul pas gresit i se va imputa totul. Se spune ca numai lui Roosevelt i-ar mai fi reusit in primele sale o suta de zile o cadenta de reforme comparabila cu initiativele lui Obama. Iar daca predecesorul facuse, intr-o perioada similara din 1933, turul de forta de a pune bazele faimoasei sale "intelegeri" cu americanii, care avea sa-i scoata din Marea Depresie, de ce nu i-ar reusi ceva asemanator si lui Obama?
Dupa cum vedem, e un fel de speranta care sta la panda, inca tematoare, si care alege cu grija termenii comparatiilor. Amatorii de statistici iau in calcul si popularitatea constanta a presedintelui, asezandu-l deja printre cei care si-au marcat bine mandatul: mai cu seama Lyndon Johnson si Ronald Reagan. Unii recunosc insa si faptul ca situatiile nu sunt comparabile. In ’33 un sfert din populatia activa era in somaj, acum doar ceva mai mult de 8 procente.
Dar acum traversam o criza economica globalizata, din care nici Statele Unite nu pot iesi singure. si iata ca, in ciuda faptului ca Obama a obtinut din partea Congresului 787 miliarde de dolari pentru relansarea economiei, precum si un buget pentru anul fiscal urmator de peste trei mii de miliarde de dolari, economia americana continua sa dea inapoi. Iar bancile si marile unitati productive inca nu au scapat de spectrul falimentului. Asteptarea e lunga, cele o suta de zile par sa fi fost deja o eternitate. Mai cu seama ca la cel mai mic semnal de redresare inregistrat pe pietele bursiere reapare si ilogica speranta ca banii, creditele, consumul vor redeveni repede ceea ce au fost. S-a resemnat cineva cu perspectiva austeritatii? A facut cineva juramant de modestie? Nu s-ar zice.
Dar Obama a modificat radical vechea mentalitate de conducere: el a restaurat puterea, dar si responsabilitatea Statului, in aceste dezunite state ale Americii. Administratia redevine un centru al puterii interne, dupa ce se diluase in iresponsabilitatea atator doctrine care sabotau puterea centrala. E limpede ca vor urma conflicte de interese de alta natura.
Obama se arata deja un presedinte, nu doar sigur pe sine, dar si inventiv, adaptativ, foarte suplu. Nimeni nu-i contesta anvergura, ceea ce este absolut exceptional, daca ne gandim la fulgeratoarea lui iesire din anonimat. In politica internationala a reusit deja spectaculoase deschideri. A impus pe plan intern cateva reforme esentiale (in economie si in sistemul sanatatii) si se pregateste sa atace frontal problemele globale ale poluarii.
Dar cred ca cel mai mult il defineste hotararea de a acorda invatamantului si cercetarii 3 procente din PIB. El nu glumeste cand afirma ca e vorba de cea mai mare investitie facuta vreodata pentru viitorul generatiilor de maine. Tot el tine sa sublinieze ca s-a terminat si cu politizarea stiintei. Iar daca statul investeste in cercetarile fundamentale si in cele aplicate, incurajand inovatia privata in energiile alternative sau in cercetarile medicale, nu statul comanda temele de cercetare sau aplicabilitatea lor – preciza tot Obama. Einstein ar fi fost bucuros sa-l auda.
