Înmormântarea Mădălinei Manole a trecut, însă zeci de întrebări au rămas fără răspuns. Îndureraţi, cu obrajii inundaţi de lacrimi, părinţii artistei au povestit, în exclusivitate pentru Click!, că au aflat despre moartea fiicei lor de la televizor şi că ginerele nici măcar nu i-a anunţat despre tragedia petrecută.
Numai părinte să nu fii, când copilul tău zace în mormânt, spun Eugenia şi Ion, sfâşiaţi de durere. Cei care i-au dat viaţă Mădălinei Manole nu pot accepta că „iubita lor fetiţă” nu se mai află printre noi. Şi-au tapetat sufrageria cu pozele cântăreţei şi se întreabă disperaţi ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea fatidică, mai ales că, în urmă cu o zi, vorbiseră, iar fiica lor părea chiar fericită.
„Marţi după-amiază, cu o zi înainte de aniversarea Mădălinei, am vorbit cu ea la telefon. Era tare bucuroasă. Mi-a spus că pleacă la studio să facă repetiţii, pentru că va avea două-trei spectacole importante şi o nuntă. Am întrebat-o dacă are invitaţi la ziua ei şi mi-a spus că nu. Atunci am anunţat-o că vrem să-i facem o surpriză şi că venim la ea. Mi-a spus că ne aşteaptă cu mare drag”, a povestit duminică, Ion, tatăl artistei. Cu gândul că a doua zi vor petrece de minune, părinţii au plecat să-i cumpere fetei cadouri. Nu au mai apucat însă să i le ofere.
Tatăl artistei a declarat pentru mai multe ziare centrale că soţul şi soacra Mădălinei au refuzat categoric ca aceasta să ajungă la un psiholog, apelând, în schimb, la un vraci, pentru a o vindeca de depresie.
Lansarea albumului „09 Mădălina Manole” de pe 12 mai nu a mai avut loc pentru că artista a avut probleme de sănătate.
”Am găsit-o într-o stare foarte proastă. Disperat, Puiu ne-a sunat să venim repede, că Mădălina vrea să se omoare. Asta a fost chiar în ziua lansării albumului. Am găsit-o într-o stare foarte proastă, zăcea aşa, stătea în living, acolo, întinsă, nu avea chef de nimic. Am vrut să venim cu un medic de la Ploieşti, moment în care au sărit şi Puiu, şi mama lui până în tavan să nu facem greşeala asta, că Mădălina nu are nimic, că ştiu ei ce are şi că o să fie bine, trece, să nu venim cu medic şi să afle lumea, să o discreditam”, a povestiti tatăl artistei.
„Ginerele meu a sărit că ne omoară dacă aducem un psiholog. Şi era casa fetei mele. Noi ne ofeream să aducem un doctor, deci să-i acordăm asistenţă medicală, şi ştiţi ce au făcut? Petru nu a vrut să ne lase să o ducem la psiholog. I-a adus un vraci, care i-a facut şedinţe prin care cică scotea răutatea din om. Apoi a zis că o duce la Botoşani la o mănăstire, iar când a ajuns acolo, dupa 500 şi ceva de km de condus, Mădălina a căzut din picioare în curte. A dus-o pe la nişte vraci de acolo, pe urmă când s-au întors acasă a continuat cu vraciul ăsta”, spune Ion Manole.
Carmen Rădulescu, o colegă de scenă, a povestit şi ea acum câteva zilei că soţul Mădălinei a făcut o dezvăluire şocantă: „Draga mea, de ce ai făcut acest gest?” am întrebat-o, iar Puiu a zis „Nu este ea de vină! Dar nu este ea de vină!”. Eu am întors capul şi l-am întrebat „De ce spui asta? Cum adică nu e ea de vină? Dar cine este?” „O să se afle, o să se afle în curând”, ar fi răspuns soţul Mădălinei.